Trupul Sfântului Moldovei, așa cum este cunoscut părintele Iustin, a fost înmormântat lângă biserica de călugări de la Petru Vodă.
În cimitirul acestei mănăstiri au loc de odihnă preotul Gheorghe Calciu Dumitreasa și poetul Radu Gyr.
Cu câteva zile înainte de moarte, întrebat de monahi ce cuvânt lasă poporului român, părintele Iustin Pârvu a răspuns: ”Poporul român … pentru poporul român este un cuvânt greu de spus. Poporul român este un popor biruit, pizmuit și forțat, împins, fără stăpân. Poporul e fără stăpân, asta e drama cea mare. Toată lumea aceasta e fericită, e bucuroasă, are de toate, dar nu are cine să-i încălzească inimile, să-l poată menține într-o unitate, așa. Nu vorbim de ascetismul călugăresc de altădată”. Tot el a a lansat o profeție tulburătoare, cu cinci zile înainte de moarte, spunând: ‘E vorba că mai sunt 12 luni de libertate și vine urgia’.
De numele părintelui Iustin Pârvu se leagă și campania împotriva documentelor de identitate biometrice, demarată la începutul anului 2009, în martie 2013, fiind organizat la București un miting împotriva actelor electronice la care au participat câteva mii de oameni.
Părintele Iustin Pârvu s-a născut în satul Petru Vodă la 10 februarie 1919 și și-a început viața monahală la Mănăstirea Durău, la vârsta de 17 ani. În anul 1939, după ce a intrat în rândul călugărilor, s-a înscris la Seminarul monahal de la Cernica, lângă București. În timpul războiului, între anii 1942 și 1944, a slujit ca preot militar pe frontul de est, până la Odesa. După ce la conducerea României au ajuns comuniștii, părintele a fost arestat pe motive politice și condamnat la 12 ani închisoare, pedeapsa executând-o în închisorile de la Suceava, Văcărești, Jilava și Aiud. Înainte de a fi trimis la “reeducare” la Pitești, a fost trimis să muncească, deținut fiind, în mina de la Baia Sprie. Cea mai mare parte a pedepsei a executat-o în închisoarea din Aiud, perioadă care a fost și cea mai grea din cei 17 ani de detenție.
După 1990, părintele Iustin s-a întors la Mănăstirea Secu și, până în 1991, a fost preot și duhovnic la această mănăstire. Doi ani mai târziu, el s-a retras în sihăstrie, cu gândul de a-și petrece restul zilelor în post și rugăciune. În 1991, a întemeiat Mănăstirea de la Petru-Vodă. Părintele și-a continuat misiunea de a schimba câtuși de puțin această lume și, în 2000, a ridicat un schit de maici lângă Mănăstirea Petru Vodă, o casă pentru copii și un azil pentru bătrâni, iar trei ani mai târziu a înființat o publicație de învățătură și atitudine ortodoxă, cu apariție lunară, numită “Glasul Monahilor”, în prezent intitulată ”Atitudini”.
Obștea de maici a Mănăstirii Paltin din localitatea Petru-Vodă a amenajat o chilie memorială închinată Sfinților Martiri din temnițele comuniste. Chilia-muzeu se află vizavi de chilia părintelui Iustin Pârvu, unde a trăit în ultimii ani din viață, și poate fi vizitată de toți credincioșii. De asemenea, de sărbătoarea Bunei Vestiri a fost dezvelit, în fața primăriei din Poiana Teiului, un bust al părintelui Iustin Pârvu, realizat de artistul plastic vâlcean Ivan Jinaru.