ISSN 2457 - 3973

100.000 doze de vaccin administrate în Neamţ. La centrele drive-thru s-au vaccinat 726 persoane.

Judeţul Neamţ a depăşit 100.000 doze de vaccin administrate de la debutul campaniei de imunizare.

Aproape 726 doze au fost administrate la centrele drive-thru organizate la Piatra-Neamţ şi Roman.

Campion este municipiul Roman cu 438 vaccinări la drive-thru. La Piatra-Neamţ s-au vaccinat la acest centru doar 288 oameni.

“Scopul este să accelerăm campania de vaccinare și în același timp să facilităm accesul persoanelor doritoare la vaccin. Ieri am depășit pragul de 100.000 de doze administrate. DSP mulțumește echipelor vaccinatoare, tuturor instituțiilor implicate și agenților economici privați care ne-au sprijinit. În curând vom vedea și rezultatele acestor eforturi! Le mulțumim tuturor persoanelor care au înțeles beneficiile vaccinării și le recomandăm tuturor să se vaccineze, aceasta fiind singura soluție viabilă pentru o viață normală. Vom continua acțiunile de vaccinare prin caravanele mobile, în cabinetele medicilor de familie, cele 2 drive-thru și prin centrele de vaccinare la care vă puteți vaccina fără programare”, a declarat directorul DSP Neamţ, Radu Firăstrău.

Centrele drive-thru vor fi deschise la fiecare sfârşit de săptămână, de vineri până duminică, între orele 09.00 – 21.00.

Serul administrat în centrele drive-thru este de la Pfizer/BioNTech.

La Piatra-Neamţ, centrul este amenajat în parcarea Shopping City iar la Roman, în parcarea “Roman Value Center”.

Articolul anterior

O singură localitate din Neamţ mai este în scenariul roşu. Iată situaţia pe fiecare oraş şi comună. (16 mai)

Articolul următor

Deputatul PNL Mara Calista: “Județul Neamț va avea centru de intervenţie pentru victimele violenţei sexuale”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *