Baia este una dintre cele mai importante încăperi dintr-o casă. Indiferent că locuiești într-o garsonieră, un apartament, sau chiar la curte, vei întâmpina destul de multe greutăți în ceea ce privește amenajarea unei băi mici.…
Doi pacienţi ai secţiei de psihiatrie din Spitalul Roman sunt principalii suspecţi ai incendiului care a izbucnit, în noaptea de 1/2 ianuarie, în unitatea sanitară. Anunțul a fost făcut, luni, de inspectorul șef al IJP…
Campania de vaccinare anti COVID-19 a început în județul Neamț, luni, 4 ianuarie. Dozele de vaccin au fost distribuite inițial la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț după care, cu mașina frigorifică a DSP Neamț au…
În perioada 1 – 3 ianuarie 2021, la nivelul județului Neamț, peste 200 de poliţişti cu peste 80 de autospeciale au fost la datorie, pentru prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale. Astfel, în această perioadă nu…
O bătrână din comuna Gâdinți care a încercat să traverseze DN 15D prin loc nepermis și fără să se asigure a fost accidentată mortal, luni dimineață (4 ianuarie), de un autoturism condus de un șofer…
Pompierii au fost înștiințati, duminică seara (3 ianuarie), despre producerea unui incendiu la o locuință din orașul Târgu Neamț. La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Târgu Neamț cu două autospeciale de stingere…
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți schimba setările dacă doriți. Setari cookiesDe acord
Confidentialitate & Cookies
Politica de confidențialitate
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați pe site. Din aceste cookie-uri, cookie-urile care sunt clasificate ca fiind necesare sunt stocate pe browserul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem cum utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. doar cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate avea un efect asupra experienței dvs. de navigare.
Cookies sunt esentiale pentru ca site-ul sa fie functional. Aceasta categorie include doar acele cookies care asigura functionalitatile de baza si securitatea site-ului. Aceste cookies nu stocheaza nicio informatie personala.
Orice cookies care nu este in mod particular necesar pentru functionarea site-ului si este folosit pentru a colecta date personale prin google analytics, campanii publicitare, orice alt continut integrat denumit ca cookies ne-necesare. Este obligatoriu de obtinut consimtamantul utilizatorului pentru a rula aceste cookies in website.