Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Petrodava" al județului Neamț are începând de luni un punct de lucru în oraşul Roznov. "Începând cu data de 20 iunie 2022, ora 08.00 a fost operaționalizat punctul de lucru
Este alertă pe b-dul Traian din Piatra-Neamţ din cauza unui rucsac suspect abandonat. Apelul a venit prin 112 iar la faţa locului au ajuns imediat poliţiştii care au delimitat zona (în zona agenţiei loto-prono din
Cinci autoturisme au fost implicate, luni, într-un accident rutier care s-a produs în municipiul Piatra-Neamţ. "Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 69 de ani, din Piatra
Două persoane au fost rănite, luni (20 iunie), după ce autoturismul în care se aflau a intrat într-un TIR parcat pe marginea drumului naţional DN 2, lângă Secuienii Noi. "Din primele cercetări efectuate de polițiști
Maternitatea este un dar de care ne bucurăm multe femei. Cu toate acestea, există momente pe care, din păcate, multe dintre tinerele mame încearcă să le ascundă: sentimentele și furtuna hormonală prin care trec. Multe