ISSN 2457 - 3973

Politic
Conducere nouă la Liga Aleşilor Locali ai PMP Neamţ! Scrutinul, în prezenţa preşedintelui Eugen Tomac!

Conducere nouă la Liga Aleşilor Locali ai PMP Neamţ! Scrutinul, în prezenţa preşedintelui Eugen Tomac!

Sâmbătă, 30.07.2022, a avut loc ședința ordinară a Colegiului Județean a PMP Neamț. Alături de membrii Colegiului Județean PMP Neamț au participat și președintele PMP, Eugen Tomac, președintele executiv Petru Movilă, secretarul general Ionuț Simionca,

Social
FOTO O maşină a luat foc în mers la Grumăzeşti. Şoferul a suferit arsuri.

FOTO O maşină a luat foc în mers la Grumăzeşti. Şoferul a suferit arsuri.

O maşină a luat foc în mers, vineri seara, pe un drum din Grumăzeşti. Şoferul, în vârstă de 28 ani, a suferit arsuri la nivelul căilor aeriene superioare dar şi la membrele superioare. La locul

Politic
Dragoş Chitic: „Decizii ciudate şi haos la Primăria Piatra-Neamţ!”

Dragoş Chitic: „Decizii ciudate şi haos la Primăria Piatra-Neamţ!”

Fostul primar Dragoş Chitic a caracterizat situaţia actuală din Primăria Piatra-Neamţ ca fiind haotică. Fostul edil susţine că deciziile luate de conducerea instituţiei sunt ciudate şi vor avea repercursiuni asupra tuturor locuitorilor. De altfel, ex-primarul

Politic
Bogdan Gavrilescu vrea dubla cu PMP Neamţ: preşedinte de filială şi primar de Piatra-Neamţ!

Bogdan Gavrilescu vrea dubla cu PMP Neamţ: preşedinte de filială şi primar de Piatra-Neamţ!

PMP Neamţ se pregăteşte de alegeri interne la toate nivelurile. Este unul dintre motivele pentru care întreaga conducere centrală a partidului face un tur de forţă în întreaga ţară. Vineri şi sâmbătă, preşedintele Eugen Tomac

Social
Voluntarii SMURD Neamţ din a opta serie a programului „Salvator din pasiune” sunt pregătiți pentru intervenție

Voluntarii SMURD Neamţ din a opta serie a programului „Salvator din pasiune” sunt pregătiți pentru intervenție

În urmă cu șase ani, Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, a lansat semenilor provocarea de a deveni voluntari în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență din România, prin

Politic
Desant PMP la Neamţ! Eugen Tomac, alături de preşedintele filialei, Bogdan Gavrilescu!

Desant PMP la Neamţ! Eugen Tomac, alături de preşedintele filialei, Bogdan Gavrilescu!

Un adevărat desant PMP din conducerea centrală este zilele acestea la organizaţia judeţeană condusă de Bogdan Gavrilescu. Pentru că se apropie alegerile în filiala judeţeană iar mâine vor fi alegeri în cadrul Ligii Aleşilor Locali

Administratie
Program mijloace de transport în comun pentru traseul Punte Ștrand – Aleea Tineretului (Ștrand)

Program mijloace de transport în comun pentru traseul Punte Ștrand – Aleea Tineretului (Ștrand)

Ca urmare a închiderii circulației pe puntea pietonală de la Ștrandul Tineretului, transportul public va fi suplimentat astfel: În zilele de 30 și 31 iulie, pe traseul Str. Bistriței (mall) – Punte Ștrand – Gară

Social
O maşină a căzut „în cap” de pe un pod la Pipirig

O maşină a căzut „în cap” de pe un pod la Pipirig

Un autoturism a căzut, vineri, "în cap", de pe un pod din localitatea Pluton - comuna Pipirig. În maşină erau doi bătrăni - o femeie şi un bărbat - care au primit îngrijiri medicale de

Social
DSP Neamţ: Anul trecut, 23 cazuri de cancer de piele în judeţ! Protecţia solară, un pas important spre sănătate!

DSP Neamţ: Anul trecut, 23 cazuri de cancer de piele în judeţ! Protecţia solară, un pas important spre sănătate!

“Protecția solară – un pas important spre sănătate! - august 2022 Direcţia de Sănătate Publică Neamț organizează în luna august 2022, activităţi de informare şi conştientizare a populaţiei cu privire la importanța protecției solare, în

Administratie
Primarul Andrei Carabelea: „Decizia de a închide puntea de la Ștrand este despre responsabilitate”

Primarul Andrei Carabelea: „Decizia de a închide puntea de la Ștrand este despre responsabilitate”

Primarul municipiului Piatra-Neamţ, Andrei Carabelea, a explicat, vineri, decizia de a închide accesul pietonal pe puntea Ştrandului Municipal. Edilul a explicat că datorită creşterii traficului, fiind sezon estival, există un risc iminent ca podul să

Politic
Comunicat PNL Roman: ”Lipsit de moralitate, viceprimarul USR rămâne în funcție cu sprijinul PSD”

Comunicat PNL Roman: ”Lipsit de moralitate, viceprimarul USR rămâne în funcție cu sprijinul PSD”

Deloc interesați de dezvoltarea municipiului Roman, fără niciun proiect concret de ani buni, fără viziune, cei de la PSD nu se dezmint: sunt interesați doar de jocuri de culise, de manipulare și intoxicarea romașcanilor. În

Administratie
Puntea pietonală care asigură accesul în Ștrandul Municipal va fi închisă de vineri, 29 iulie

Puntea pietonală care asigură accesul în Ștrandul Municipal va fi închisă de vineri, 29 iulie

De mâine, 29 iulie, puntea pietonală care asigură accesul în Ștrandul Municipal va fi închisă. În acest sens a fost emisă Dispoziția primarului nr. 1823 din 28.07.2022. Întrucât de la începutul sezonului traficul pe această

Social
Explozie într-un bloc din Piatra-Neamţ! Un bătrân a fost rănit!

Explozie într-un bloc din Piatra-Neamţ! Un bătrân a fost rănit!

O explozie la o ţeavă de gaz s-a produs, joi dimineaţă, într-un bloc de apartamente de pe Aleea Tiparului, din municipiul Piatra-Neamţ. Potrivit ISU Neamţ, explozia nu a o fost urmată de incendiu. "În urma

Administratie
CMI URBAN organizează licitaţie publică cu strigare pentru închiriere teren, spaţii comerciale şi tonete libere în pieţe şi bazarul din Piatra-Neamţ

CMI URBAN organizează licitaţie publică cu strigare pentru închiriere teren, spaţii comerciale şi tonete libere în pieţe şi bazarul din Piatra-Neamţ

S.C. CMI URBAN S.A. ORGANIZEAZĂ LICITAŢIE PUBLICĂ CU STRIGARE  PENTRU ÎNCHIRIERE TEREN, SPAŢII COMERCIALE  ŞI  TONETE LIBERE SITUATE ÎN PIEŢELE MUNICIPIULUI PIATRA NEAMŢ ŞI ÎN BAZARUL MUNICIPAL PIATRA NEAMŢ, ÎN  ZILELE DE: 16.08.2002 şi 30.08.

Administratie
Încep lucrările de modernizare a drumului de acces pe muntele Cozla

Încep lucrările de modernizare a drumului de acces pe muntele Cozla

Primarul Andrei Carabelea a semnat ordinul de începere pentru lucrările de refacere a drumului de pe muntele Cozla, un obiectiv de infrastructură care, alături de modernizarea punctului de belvedere și Grădina Publică „Nicu Albu” va