ISSN 2457 - 3973

A început construcția Spitalului Modular ATI Piatra-Neamț! Oana Gheorghiu: ”Este momentul să reacționăm cu toții!”

Joi a început construcția Spitalului Modular ATI de la Piatra-Neamț, un proiect al Asociației ”Dăruiește Viață”.

Oana Gheorghiu, una dintre fondatoarele asociației, a avut amabilitatea să răspundă la câteva întrebări cu privire la proiectele și misiunea asociației, în general, și la cel de la Piatra-Neamț, în particular.

”Încă din seara în care s-a întâmplat tragedia de la Piatra-Neamț ne-am gândit că aceasta este soluția cea mai bună pentru a asigura rapid pacienților din județul Neamț o secție de terapie intensivă. Ne bucurăm că am reușit într-un final să convingem autoritățile că aceasta este soluția și știm, pe de altă parte, că autoritățile nu ar putea să facă acest proiect.  Din păcate, autoritățile noastre au două probleme. În primul rând este multă incompetență și nu știu să facă. În al doilea rând, sistemul acesta prin care se organizează licitațiile – deși el se vrea a fi un sistem bun care să prevină corupția – nu face decât să întârzie orice lucrare. Corupția nu a fost oprită de niciun fel de legislație în domeniul acesta. Practic, autoritățile nu ar putea face în ritmul nostru. Noi ne dorim din acest proiect în primul rând să asigurăm pacienților și personalului medical un loc sigur în care să primească îngrijirea de care au nevoie. Vream să arătăm autorităților și cum de fapt trebuie să facă și să îi îndemăm pe cetățeni ca în viitor să pună mai multă presiune. Este momentul ca toți să reacționăm și să nu mai acceptăm ca spitalele noastre să fie locuri în care uneori îți pui viața în pericol, ci locuri în care vii să te tratezi. Până în acest moment am strâns aproximativ 500.000 euro. Valoarea estimată a proiectului este de 2 milioane euro, așa că îi rugăm pe toți cei care pot să susțină acest proiect cu un sms de 2 euro la 8826, să o facă. Știm că este greu pentru oameni, este greu să mai aibă încredere că se ridică în această zonă dar îi asigurăm că acest proiect se va ridica rapid. Oamenii pot intra și pe site-ul nostru www.daruiesteviata.ro Cred că este momentul să fim solidari și să punem umărul la acest spital care va asigura pacienților și personalului condiții la standarde europene pentru o secție de terapie intensivă”, a declarat Oana Gheorghiu.

Publicația newsallert.ro susține proiectul Asociației ”Dăruiește Viață”!

Spitalul va cuprinde: 18 paturi, grupate în 3 saloane și o rezervă de tip izolator si numeroase spatii dedicate echipei medicale si pacientilor.

Spitalul va beneficia de centrală de tratare a aerului și rețea de gaze medicale, esențiale oricărei secții de terapie intensivă.

Investiția totală este estimată la circa 2 milioane de euro, iar spitalul ar urma să fie dat în folosință în februarie 2021.

Mai este nevoie de 1,5 milioane euro și fiecare persoană fizică sau juridică poate contribui la acest proiect prin care județul Neamț va avea, din nou, o secție ATI.

Articolul anterior

Sute de nereguli găsite de ISU Neamț în școlile din județ! Lipsa autorizației de securitate la incendii – cea mai gravă!

Articolul următor

Percheziții în Piatra-Neamț la suspecți de contrabandă cu țigări

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *