A intrat „la apă”, apoi în Arestul IPJ Neamţ. Tânăr beat şi fără permis, cu poliţiştii pe urme.

Un tânăr beat şi fără permis de conducere a intrat mai întâi „la apă”, apoi direct în Aresul IPJ Neamţ.

Bărbatul în vârstă de 29 de ani circula haotic, în localitatea Girov, iar poliţiştii au încercat fără succes să îl tragă pe dreapta.

„Polițiștii au pornit semnalele acustice și luminoase, conducătorul auto neconformându-se și continuându-și deplasarea pe mai multe străzi spre ieșirea din satul Boțești. Ajuns în zona unei balastiere și-a continuat deplasarea cu autoturismul, prin albia râului Cracău iar în momentul în care s-a aflat în imposibilitatea de a continua deplasarea, conducătorul auto a ieșit din vehicul, fugind de polițiști și abandonând autoturismul. În urma activităților de cautare, conducătorul auto a fost depistat de polițiști, într-o zonă împădurită, din localitatea Boțești. Tânărul de 29 de ani, fără forme legale din Girov, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, acesta nu deține permis de conducere”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul principal Ramona Ciofu.

Individul a fost reţinut pentru 24 de ore şi este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului.

Articolul Anterior

Tragedie la Târgu-Neamţ! Tânăr zdrobit într-un accident rutier!

Articolul Următor

Campanie S.C. Salubritas S.A. Piatra-Neamţ: „Adoptă un suflet, schimbă o viaţă!”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite