ISSN 2457 - 3973

A murit unul dintre șoferii accidentului de la Roznov! Este un italian stabilit la Alexandru cel Bun!

Un cetățean italian în vârstă de 70 ani, stabilit în comuna Alexandru cel Bun, a decedat în urma accidentului produs chiar de el, luni, în localitatatea Chintinici din orașul Roznov.

Polițiștii spun că victima a încercat să întoarcă mașina fără să se asigure moment în care a fost izbit în plin de un alt autoturism condus de un bărbat de 26 ani, din Cândești.

”Din cercetările efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Neamț a reieșit că, un cetățean italian în vârstă de 70 de ani, nu s-ar fi asigurat în mod corespunzător la efectuarea manevrei de întoarcere (ar fi pătruns dintr-o parcare pe DJ 156 A) intrând în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, din Cândești, care circula regulamentar din direcția Roznov-Borlești. Din impact a rezultat vătămarea corporală a cetățeanului italian și a unei femei de 58 de ani, din Alexandru cel Bun, pasageră în același autoturism, care au fost preluați și transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Ulterior, în urma leziunilor suferite, bărbat a decedat la unitatea spitalicească. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, agentul șef adjunct Georgiana Moșu.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Articolul anterior

Accident la Roznov cu mașină răsturnată și persoană încarcerată

Articolul următor

Corala ”Universitas” și Andrei Tudor Band, în a treia zi a Vacanțelor Muzicale la Piatra-Neamț

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *