ISSN 2457 - 3973

Accident pe b-dul Traian din Piatra-Neamţ. Un bebeluş de 9 luni şi mama acestuia au fost răniţi.

Un bebeluş de 9 luni şi mama acestuia în vârstă de 39 ani au fost răniţi în urma unui accident produs pe bulveradul Traian, din municipiul Piatra-Neamţ.

În accident au fost implicate două autoturisme conduse de un bărbat din Podoleni şi o femeie din Piatra-Neamţ.

“Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce un bărbat de 48 de ani, din Podoleni, conducea un autoturism pe Bulevardul Traian din Piatra Neamț, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 62 de ani, din Piatra Neamț, care circula în același sens, în fața sa. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei femei de 39 de ani și a unui minor de 9 luni,din București, pasageri în vehiculul condus de femeia de 62 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul Georgiana Moşu.

Victimele au fost transportate la Spitalul municipal Roman pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Articolul anterior

Deputatul Mugur Cozmanciuc: Guvernul condus de premier liberal NU va majora taxele!

Articolul următor

Mentenanţă în fals plătită pe bani grei pentru scările rulante blocate de la mall-ul Primăriei Piatra-Neamţ

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *