Un accident rutier soldat cu trei tineri răniţi s-a produs în centrul oraşului Târgu Neamţ, în noaptea de vineri spre sâmbătă (4/5 iulie).
În accident au fost implicate două autoturisme şi, potrivit IPJ Neamţ, vinovat este unul dintre şoferi care nu a acordat prioritate.
„În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Agapia, conducea un autoturism pe bulevardul Ștefan cel Mare din orașul Târgu Neamț, n-ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism, intrând în coliziune cu acesta”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul principal Andreea Atomei.
În accident au fost răniţi cei doi şoferi şi un pasager din primul autoturism.
La faţa locului au intervenit pompieri şi cadre medicale de la Substaţia de Ambulanţă de la Târgu Neamţ.
„La sosirea forțelor de intervenție toate persoanele erau ieșite din autoturisme. Trei persoane în vârstă de 18, 21 și 22 de ani au avut nevoie de îngrijiri medicale. Acestea au fost asistate medical de echipajele SMURD și SAJ și ulterior transportate la Centrul de Primiri Urgenţe al Spitalului Orășenesc Târgu-Neamț”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, căpitanul Irina Popa.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor prin deconectarea bornelor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier.
De asemenea s-a acționat și pentru îndepărtarea autoturismelor de pe partea carosabilă.
Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
Poliţiştii au deschis un dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă.