ISSN 2457 - 3973

Alte opt spații de joacă, mai sigure pentru copii

Opt spații de joacă din Piatra Neamț sunt în plin proces de lucrări de amenajare cu tartan, suprafață de protecție pentru copiii care folosesc echipamentele din locurile special dedicate lor.

Acest tip de montaj s-a încheiat în spațiile de joacă situate pe strada Gral. Dăscălescu (lângă blocurile T3-T4), str. Nufărului (bloc ANL), str. Ecoului (lângă Școala „Nicu Albu”) și str. Constantin Mătase (bloc 14), lucrările din aceste patru zone fiind deja recepționate.

În această săptămână se montează tartan în zonele perimetrale ale echipamentelor din spațiile situate pe strada Veseliei (zona blocului D4), Bulevardul Decebal (zona blocurilor A1-A2), str. Progresului (zona blocului D32) și str. Mihai Viteazul (zona blocurilor C1-C2).

Lucrările sunt prinse în lista de investiții de la bugetul local și sunt în valoare de 334.112 lei (fără TVA), respectiv 397.593,28 lei (inclusiv TVA).

Tot în această perioadă primăria a încheiat și amenajarea locului de joacă aplicat, înființat pe platforma de la intrarea în Ștrandul Municipiului. În zona unde a fost deschis în iunie Dino Park, a fost dat în funcțiune acum un spațiu educativ dedicat copiilor. Cei mici vor avea posibilitatea de a se familiariza cu regulile de circulație într-un traseu cu marcaje rutiere, pot dansa, juca șotron, sau pot să studieze sistemul solar.

„Suntem aproape de finalul lucrărilor de amenajare cu tartan la opt locuri de joacă din oraș, locuri de joacă modernizate integral, cu echipamente omologate. Am realizat în total 15 locuri de joacă noi, o acțiune absolut necesară având în vedere că am preluat foarte multe astfel de spații depășite fizic, moral, care nu mai prezentau siguranță pentru copii. Locurile de joacă sunt una din condițiile de bază pentru asigurarea unei vieți de calitate pentru familiile tinere care trăiesc în Piatra-Neamț”, a declarat primarul Andrei Carabelea.

Articolul anterior

Întrerupere temporară furnizare apă pe străzile Adâncata, Liliacului, și Bulevardul Decebal din Piatra-Neamţ

Articolul următor

S-a redeschis și bazinul pentru copii din Ştrandul Piatra-Neamţ

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cel mai popular