ISSN 2457 - 3973

Amenzi de aproape 30.000 lei date de poliţiştii locali din Piatra-Neamţ pentru produse expirate

Polițiștii din cadrul Compartimentului Activități Comerciale – Poliția Locală Piatra Neamț au acționat în primele trei luni ale anului 2019,  în vederea protejării populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite (Legea 12/1990 – R) precum și în privința respectării prevederilor legale referitoare la  comercializarea prodeselor și a serviciilor de piață (O.G. 99/2000). Au fost verificați 181 de operatori economici din municipiul Piatra Neamț, 53 dintre aceștia fiind sancționați cu amenzi în valoare de 27.700 de lei.  Cele mai multe  sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru punerea în vânzare a produselor alimentare și a băuturilor carbogazoase cu termenul de valabilitate expirat, dar și pentru lipsa acordurilor de funcționare pentru desfășurarea activităților de comerț.

Încălcarea Legii12/1990 se sancționează contravențional, cu amenzi între 500 și 5.000 de lei pentru persoanele fizice și între 2.000 și 20.000 de lei pentru persoanele juridice.  Nerespectarea O.G. 99/2000 se sancționează de asemenea, cu amendă de la 200 de lei până la 500 de lei pentru persoane fizice și de la 400 la 1000 de lei pentru persoane juridice.

Read Previous

Maşină înmatriculată în Cehia, urmărită de poliţiştii din Bicaz! Autoturismul s-a izbit de un parapet!

Read Next

Programul Teatrului Tineretului în perioada 8 – 14 aprilie 2019

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *