Parchetul General a confirmat, indirect, ceea ce newsallert.ro a scris încă de ieri: explozia/incendiul de la secția ATI este din cauza unui aparat medical defect.
Sursele noastre din cadrul anchetei susțin că o priză de oxigen a avut scăpări iar în salonul (neventilat) s-a acumulat oxigen pur. În momentul în care injectomatul a declanșat, cu arc electric, s-a produs deflagrația.
Procurorii au declarat, marți seara, că ”au fost dispuse expertize și constatări asupra aparaturii medicale ridicate, pentru verificarea ipotezei izbucnirii incendiului ca urmare a funcționării defectuoase a acestora. Obiectele ridicate în vederea expertizării au fost transmise instituțiilor abilitate și desemnate pentru efectuarea expertizelor și constatărilor”.
Anchetatorii au continuat, marți, și noi audieri de martori.
Până la apariția raportului privind cauzele tehnice ale producerii tragediei de la spital sunt așteptate primele concluzii și măsuri ale anchetatorilor cu privire la cauzele administrative.







