Incursiune în istoria mai nouă a Festivalul „Florile Ceahlăului”
Bărbatul care miecuri (24 mai 2023) a incendiat o maşină de lux în localitatea Girov a fost prins de poliţişti chiar la faţa locului a fost arestat preventiv.
„La data de 25 mai a.c., tânărul de 29 de ani a fost prezentat instanței de judecată, față de acesta fiind dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.
Autoturismul incendiat aparţine unei tinere în vârstă de 26 ani, din Girov.
„Polițiștii s-au deplasat la fața locului, identificând în flagrant un tânăr de 29 de ani, din Girov, care se afla lângă autoturismul în cauză, la care se manifesta un incendiu. În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat că, la data de 24 mai, în jurul orei 15:00, tânărul în cauză, fratele fostului concubin al persoanei vătămate, folosindu-se de un obiect contondent, ar fi distrus toate geamurile autoturismului aparținând tinerei de 26 de ani, după care, ar fi provocat incendierea acestuia”, spunea, miercuri, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Autovehiculul în cauză a fost distrus în totalitate, prejudiciul fiind estimat la suma de 15.000 euro.