Şoferi drogaţi şi beţi, prinşi de poliţişti pe drumurile din Neamţ
Mai bine de 5 ore a durat intervenţia salvamontiştilor nemţeni pentru a-i aduce cu bine pe cei 4 turişti inconştienţi care au urcat în Ceahlău pe un traseu închis (cascada Duruitoarea – Poiana cu Ariniş).
Salvamontiştii au fost nevoiţi să parcurgă un traseu abrupt, cu porţiuni de gheaţă şi zăpadă, şi pe care se produc frecvente alunecări de zăpadă.
Din fericire, acţiunea s-a desfăşurat fără probleme iar turiştii şi salvatorii lor au ajuns cu bine în baza de la Durău, a declarat şeful Salvamont Neamţ, Raul Papalicef.
Mai jos prezentăm câteva fotografii de la intervenţia de astăzi care ar trebui să dea de gândit tuturor acelora care fac pe cutezătorii, încălcând sfaturile salvatorilor.
sursa foto: Salvamont Neamţ