Pietrenii sunt invitați să întâmpine Noul An în Piața Ștefan cel Mare (program)
Un bărbat în vârstă de 53 ani a murit, miercuri, în urma unui incendiu care i-a cuprins casa din localitatea Ghindăoani.
La faţa locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detaşamentului Târgu Neamţ şi pompierii voluntari din cadrul SVSU Ghindăoani.
„La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu degajare mare de fum în interiorul unei camere, existând posibilitatea generalizării la întreaga construcție. Concomitent cu misiunea pentru localizarea incendiului, a fost formată o echipă de căutare-salvare pentru identificarea unei persoane care s-ar fi putut afla în interiorul casei. Din păcate, în interiorul unei camere a fost găsită o persoană fără semne vitale, cel mai probabil intoxicată cu fum. Bărbatul în vârstă de 53 ani prezenta și arsuri la nivelul feței și membrelor superioare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, căpitanul Irina Popa.
În urma incendiului au ars bunurile din cameră, respectiv un pat cu saltea, o masă, două scaune, un televizor și materiale de uz casnic.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric cauzat de cablu electric defect.
Tot miercuri, un bărbat în vârstă de 69 ani, din Dumbrava Roşie, a murit intoxicat cu fum în urma unui incendiu care i-a cuprins casa.