ISSN 2457 - 3973

Bărbat din Neamţ înşelat pe internet cu false acţiuni la Hidroelectrica în valoare de 4.600 lei

Un bărbat în vârstă de 67 ani, din Secuienii Noi, a fost înşelat pe internet cu false acţiuni la Hidroelectrica în valoare de 4.600 lei.

„Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat faptul că, sub pretextul unor investiții în acțiuni Hidroelectrica, persoane necunoscute l-ar fi înșelat, creându-i acestuia un prejudiciu în sumă de aproximativ 4.600 de lei. În cadrul aceleiași rezoluții infracționale, aceștia i-ar fi accesat în mod ilegal telefonul mobil, încercând să efectueze operațiuni financiare în mod fraudulos din conturile deschise pe numele persoanei vătămate. Din fericire, reprezentanții unității bancare au intervenit la timp, prevenind retragerea sumelor de bani din conturile persoanei vătămate”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, tentativă la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesul ilegal la un sistem informatic.

Articolul anterior

Întrerupere temporară furnizare apă în comuna Brusturi

Articolul următor

Întrerupere temporară furnizare apă în municipiul Roman

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *