Restructurările de la CJ Neamţ s-au transformat în … angajări de consilieri personali
Poliţiştii l-au prins, marţi (31 ianuarie 2023), pe bărbatul din Piatra-Neamţ implicat într-un jaf de jumătate de milion de euro în Cehia.
Bărbatul în vârstă de 36 ani a făcut parte dintr-un grup care a furat bijuterii în valoare de aproape 450.000 euro.
Autorităţile din Cehia au emis pe numele lui un mandat european de arestare.
„Din cercetări a reieșit că, la data de 15 octombrie 2019, persoana în cauză împreună cu alte persoane, ar fi pătruns prin efracție într-un magazin cu bijuterii situat într-un complex comercial din Cehia, de unde ar fi sustras bijuterii în valoare de aproximativ 447.000 euro și producând distrugeri ale bunurilor în valoare de aproximativ 4.000 euro”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
Bărbatul a fost prezentat de polițiști procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reținere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Suceava.
Astăzi, acesta urmează să fie prezentat Curții de Apel Bacău pentru confirmarea mandatului european de arestare.