Un bărbat a intrat, marţi, în şoc anafilactic după ce a fost atact şi înţepat de un roi de viespi în localitatea Ceahlău.
Salvamontiştii au fost primii care au ajuns la victimă şi i-au acordat primul ajutor.
Şeful Serviciului Salvamont Neamţ, Raul Papalicef, a declarat că bărbatul a fost preluat în stare stabilă de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Neamţ.
„Noi am acţionat ca unitate de prim răspuns, până la sosirea echipajului medical de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. Victima a fost preluată în stare bună de ambulanţă”, a precizat Raul Papalicef.
Bărbatul va fi transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.