Daniel-Vasilică Harpa: Susţin participarea PSD în Guvernul Niculescu, dar nu în orice condiţii!
Un bărbat în vârstă de 31 ani şi-a văzut, vineri, moartea cu ochii după ce a căzut într-o fântână adâncă de 12 metri.
Evenimentul s-a produs în localitatea Trifeştin în timp ce bărbatul lucra pentru construcţia fântânii.
„Pe timpul efectuării unor lucrări de construcție a unei fântâni, o persoană a fost lovită de materiale de construcții și a rămas blocată în fântână. Pompierii, cu ajutorul echipamentelor și procedeelor specifice salvării din mediul ostil au scos din fântână, de la o distanță de aproximativ 12 metri, un bărbat de aproximativ 31 de ani, conștient”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, sublocotenentul Irina Popa. Echipajul SMURD a acordat rănitului îngrijiri medicale la faţa locul după care l-au transportat la spital.









