ISSN 2457 - 3973

Cartierele Mărăţei şi 1 Mai dar şi 4 comune au rămas fără apă din cauza unei avarii

Zeci de mii de nemţeni au rămas, marţi, fără apă rece din cauza unei avarii de proporţii care s-a produs la magistrala companiei judeţene Apa Serv. Avaria a apărut în jurul orei 11.00 iar reprezentanţii companiei nu pot estima durata remedierii defecţiunii.
A fost sistată apa rece în municipiului Piatra Neamţ, începând cu zona spital înspre cartierul Mărăţei şi în comunele Dumbrava Roşie, Săvineşti, Roznov şi Zăneşti.
”Atragem atenţia consumatorilor că la reluarea furnizării serviciului, din cauza antrenării depunerilor din conducte, apa va avea suspensii şi culoare. Această apă se poate folosi în scopuri menajere”, susţin reprezentanţii Apa Serv.
Reţeaua de furnizare a apei potabile către populaţie are o vechime de peste 50 de ani. Din acest motiv, există şi pierderi care se ridică per ansamblu la 54% din totalul apei pompate din staţiile de pompare. Costurile pentru schimbarea întregii reţele de apă sunt mult prea mari astfel încât reprezentaţii companiei preferă remedierea defecţiunilor atunci când acestea apar.

Articolul anterior

Doar un sfert dintre candidaţii din Neamţ au promovat BAC-ul de toamnă

Articolul următor

Părintele Iustin Pârvu (interviu 2012): ”Se urmărește un război împotriva statelor ortodoxe!”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.