ISSN 2457 - 3973

Cartofii prăjiți – bomba alimentară cu efect întârziat!

CARTOFII PRĂJIȚI

ocupă un loc fruntaș în topul ”bombelor alimentare”

 

Majoritatea dintre noi cunoaștem adevărul despre ”cartofii prăjiți”, despre faptul că sunt nesănătoși pentru organismul uman și conțin numeroase substanțe toxice. Specialiștii în nutriție au răspuns la o întrebare: ”ar trebui să mâncăm cartofi prăjiți sau ar fi de preferat să-i evităm”? 7 specialiști din 9 au răspuns: ”nu ar trebui să mâncăm cartofi prăjiți”.

Să începem cu puțină istorie.

Ce este cartoful ?cartofi

Originar din Peru, cartoful a fost adus de conchistadori în Europa în jurul anului 1536. Cartoful a fost cultivat inițial în Anglia, ca plantă decorativă sau ca plantă medicinală. Toate părțile plantei (mai puțin tuberculii) conțin o substanță toxică (solanina) care a produs intoxicații grave, fapt ce a determinat pe rege să dea ordin să se ardă toate culturile de cartofi. Cu această ocazie, oamenii au descoperit gustul bun al tuberculilor copți. Mai târziu, horticultorii coordonați de farmacistul francez Parmentier, au creat soiuri ameliorate, rezistente, ce au devenit repede un aliment de bază în toate țările cu climă temperată ale lumii, ocupând locul 4 după orez, grâu și porumb.

Gătit corect (fiert sau copt), aduce beneficii omului:

  • aliment amidonos, are valoare nutritivă ridicată;
  • este sursă de potasiu, fosfor, acid folic, vitamine A, B2, B6, vitamină C – distrusă la temperaturile de preparare);
  • îmbunătățește funcționarea rinichilor și a stomacului;
  • sucul are proprietăți antibiotice, scade tensiunea arterială, tratează ulcerul, gastritele;
  • cartoful nu îngrașă;
  • ameliorează tusea uscată (inhalații cu aburi din fiertura de cartofi), retrage umflăturile pleoapelor (aplicații externe), calmează pielea arsă și insolația (cataplasme).

Atenție !

Toate părțile plantei cu excepția tuberculilor, conțin solanină, un alcaloid toxic. Solanina este prezentă în cantități mari și în tuberculii încolțiți, în tuberculii cu coaja verde. Nu mâncați niciodată cartofi încolțiți sau verzi ! Solanina produce greață, vărsături, iritarea stomacului, dureri de cap, stare generală proastă. Atenție la cantinele grădinițelor, școlilor, deoarece cartofii încolțiți sau verzi pot fi introduși în supe și piureuri pentru copii !cartofi_prajiti

De ce sunt toxici cartofii prăjiți ?

Cartofii prăjiți au fost menționați în gastronomie în anul 1856, într-o carte de bucate englezească, sub denumirea de ”french fries”. Ei devin extrem de populari 100 de ani mai târziu, odată cu apariția și dezvoltarea lanțurilor alimentare americane ”fast-food”.

”Cartofii prăjiți implică uleiul și sarea, precum și îndepărtarea celei mai sănătoase părți din cartof: coaja, unde găsim cele mai multe fibre și substanțe nutritive”, spune Jonathan Bonnet, doctor la Duke University.

”Avem o legumă bogată în amidon, îmbibată în ulei, iar ceea ce rămâne este un aliment fără valoare nutrițională”, explică Kristin Kirkpatrik, nutriționist la Cleveland Clinic Wellness Institute.

Cartofii prăjiți sunt toxici, pentru că:

  • prin prăjire, cartofii pierd 60-70% din Vitamina C;
  • prin prăjire, se formează ”acrilamida”, o substanță cancerigenă;
  • grăsimea în care sunt prăjiți cartofii trece printr-o serie de transformări, generând substanțe extrem de toxice, cancerigene;
  • cresc foarte mult glicemia și riscul de a face diabet zaharat de tip 2;
  • consumul frecvent de cartofi prăjiți crește riscul de ateroscleroză care stă la baza majorității bolilor de inimă;
  • cartofii prăjiți, bogați în grăsimi și carbohidrați dau, de multe ori dependență;
  • există o legătură puternică între cartofii prăjiți și degenerescența maculară, ce survine odată cu înaintarea în vârstă;
  • în cazul cartofilor cumpărați la fast food, jumătate din valoarea nutrițională completă provine de la grăsimile absorbite în timpul prăjelii. Pentru cartofii prăjiți de la McDonald s, grăsimea absorbită de cartofii prăjiți asigură până la 45% din totalul valorii nutriționale;
  • grăsimile vegetale hidrogenate absorbite de cartofi, dereglează echilibrul colesterolului din corp: cresc nivelul LDL (colesterolul rău) și îl scad pe cel al HDL (colesterolul bun);
  • grăsimile saturate din cartofii prăjiți conduc la obezitate, cresc riscul bolilor de inimă, de accident vascular cerebral și diabet de tip 2;
  • conținutul mare de sodiu din cartofii prăjiți determină creșterea tensiunii arteriale, instalarea bolilor de inimă, osteoporoză, afecțiuni ale rinichilor, retenție de apă, boli digestive.

În ziua de astăzi, cartofii prăjiți se găsesc din abundență, ca garnitură omniprezentă în toate meniurile restaurantelor, fiind, de asemenea, un ingredient fără de care fast-food-ul probabil ca nu ar mai exista.

Ca alternative sănătoase pentru cartofi, avem:

  • coacere ocazională la cuptor, în coajă (cu opărire înainte);
  • coacere la cuptor în felii, la maxim 120 de grade;
  • preparare la abur;
  • preparare prin fierbere;
  • eliminarea eventualelor coji/porțiuni arse.cartofi_copti

Opțiunea de a renunța la cartofi prăjiți în favoarea unor feluri mult mai sănătoase  aparține fiecăruia dintre noi.

 

”Cunoașterea ne face liberi și sănătoși”

prof. Dumitru Nastasă, toxicolog/farmacolog

Articolul anterior

Ionel Arsene: Prioritatea PSD este de a continua guvernarea

Articolul următor

Festivalul Internațional Vacanțe Muzicale: invitat special, trupa TAXI! (program complet)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *