ISSN 2457 - 3973

Cerșetorul în cârje de la Hotelul Ceahlău, agresiv și scandalagiu cu trecătorii

Agenții Biroului Ordine Publică – Poliția Locală Piatra Neamț s-au autosesizat cu privire la comportamentul agresiv a doi bărbați,  aflați sub influența băuturilor alcoolice, care adresau injurii mai multor cetățeni pentru că refuzau să le ofere sume de bani, pe strada Mihai Eminescu din municipiul Piatra Neamț.

În data de 24.10.2019, L.M.C. în vârstă de 31 de ani și F.P.C. de 29 de ani, ambii din Piatra Neamț, au devenit agresivi cu mai mulți trecători după aceștia au refuzat să le dea bani și mai ales să-l ajute pe L.M.C. să traverseze trecerea pentru pietoni din zona sensului giratoriu  din fața Hotelului Ceahlău.

Cei  doi bărbați au fost identificați și conduși la sediul Poliției Locale Piatra Neamț unde au fost sancționați contravențional pentru încălcarea legii 61/1991R privind  sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cu amenzi cuprinse între 200 și 300 de lei, pentru consumul de alcool în locuri publice și pentru ” apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă, precum şi determinarea unei persoane la săvârşirea unor astfel de fapte”.

Ulterior, L.M.C., cunoscut ca având un handicap locomotor, dar și cu afecțiuni psihice, a fost condus și predat personalului medical al Secției Psihiatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.

L.M.C. și F.P.C. au fost sancționați în mai multe rânduri pentru săvârșirea contravențiilor sus menționate, iar L.M.C. le este cunoscut cetățenilor municipiului Piatra Neamț pentru modul de operare, în sensul că, folosindu-se de dizabilitatea locomotorie pe care o are, apelează la mila publicului, cerînd a fi ajutat să traverseze strada Mihai Eminescu, totodată creînd și blocaje de circulație la traversarea respectivei treceri pentru pietoni.

Read Previous

Turiști străini, blocați pe stâncile din Cheile Bicazului

Read Next

Din 4 noiembrie, locație nouă pentru Direcția de Permise și Înmatriculări Auto Neamț

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *