ISSN 2457 - 3973

Ciprian Şerban: „PSD își asumă reformele care vor scoate România din criză. Rămâne PNL alături de noi până la capăt?”

„PSD își asumă reformele care vor scoate România din criză”, a declarat deputatul Ciprian Şerban (PSD Neamţ), liderul parlamentarilor PSD din Camera Deputaţilor.

Parlamentarul nemţean s-a întrebat retoric dacă PNL va rămâne alături de PSD în actul de guvernare, având în vedere disensiunile apărute în privinţa măsurilor ce trebuie luate pentru a reduce deficitul bugetar.

 „Actul de guvernare e mai important decât păruiala politică‼️ Am spus-o mereu: momentul în care PSD și-a asumat intrarea la guvernare, alături de PNL, este unul extrem de dificil. România înregistrează un deficit enorm și o datorie publică uriașă. PSD își asumă reformele! Problema este, însă, la PNL, care, în acest moment este divizat: sunt membri care susțin reformele, dar sunt și lideri mai preocupați de mizele politice interne decât de buna guvernare a țării”, a declarat deputatul Ciprian Şerban.

Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor a subliniat că ddisputele cu acești contestatari din PNL nu rezolvă problemele României și ale cetățenilor.

„Din păcate, dacă politrucii vor deveni dominanți în PNL, este clar că nu mai poate funcționa Coaliția și este normal ca Premierul să își depună mandatul. Nu amenințăm pe nimeni. Este o consecință posibilă a iresponsabilității unor contestatari din PNL, care vor fi obligați să își asume guvernarea alături de USR. Formula aceasta a mai fost și a distrus țara. Ei vor răspunde pentru instabilitatea politică ce va urma. Oprirea reformelor contestate, acum, va însemna: blocarea fondurilor europene pentru România, amendarea țării noastre cu 0,5% din PIB, creșterea dobânzilor la care ne împrumutăm. O mare parte din taxele plătite de români vor merge pentru plata acestor dobânzi. Acești contestatari va trebui să explice românilor tot acest dezastru. Credeți că o vor face? Atunci când formula PNL-USR a scris un PNRR dezastruos pentru România, de ce contestatarii de azi nu au avut nicio obiecție? PSD își asumă reformele care vor scoate România din criză. Va rămâne PNL alături de noi până la capăt?”, a precizat deputatul Ciprian Şerban, liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor.

Articolul anterior

Deputatul Oana Bulai trimite iar 100 de tineri la mare, în cadrul proiectului de leadership „VIITORUL EŞTI TU!”

Articolul următor

Anunţ sistare apă pe Bulevardul General Nicolae Dăscălescu din Piatra Neamţ

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *