ISSN 2457 - 3973

Colegiul Național „Petru Rareș” deschide calea către activitatea Model United Nations pentru elevii săi

Colegiul Național „Petru Rareș” deschide calea către activitatea Model United Nations pentru elevii săi.

Conferințele pe structura ONU sunt simulări academice ale sesiunilor comitetelor Organizației Națiunilor Unite.

În cadrul acestora, fiecare elev reprezintă o țară și interesele ei.

Liceenii dezbat probleme de interes internațional, împărțite după subiectul ce le-a fost repartizat (sociale, economice, securitate și nu numai) în comitete prezidate de alți elevi sau studenți mai experimentați, care se numesc „chairi”.

Inițiativa înființării acestor cluburi de dezbateri a avut loc încă din 2007 în România și conferințele “Model United Nations” sunt deja răspândite în țară, fiind organizate de cele mai mari licee. Însă în Neamț, până acum câteva luni, nici nu se auzise de ele.

David Gheorghiu, primul elev din Neamț care a participat la astfel de conferințe, sprijinit de conducerea colegiului și de profesorii săi, a fondat primul club pentru a antrena viitori delegați din Neamț.

Clubul are 15 membri care se întâlnesc săptămânal pentru a discuta regulamentul de procedură, pentru a invăța să vorbească în public și pentru a dezbate aceleași probleme ca la o conferință, amical.

Cinci dintre ei, Hanganu Tudor, Magdalina Matei, Alexandru Meynaghi, Alice Prundu si David Gheorghiu, sub îndrumarea lui David, au participat și au fost premiați la al doilea cel mai mare astfel de eveniment, ținut la Colegiul Național „George Coșbuc”, din București.

David Gheorghiu este elev în clasa a XII-a, profil matematică-informatică: „I-am introdus în această lume, de care eu m-am îndrăgostit, în speranța că, pe lângă că se vor dezvolta enorm ca persoane, îi voi convinge că meseria de diplomat nu trebuie ignorată, și ar trebui luată în considerare. Fac asta în timpul meu liber, puținul timp pe care îl mai am în a 12-a, cu drag pentru ei.”

David are în plan să trimită pe cei mai buni delegați la cea mai mare conferință de acest tip, la sediul ONU, la New York. Pentru asta caută parteneri care să facă acest lucru posibil, în premieră nu numai în Neamț, ci în toată țara.

Profesoara Cristina Grigori declară: „Ne naștem cu frică de zgomot și de cădere. Spaima de a vorbi în public ne este asimilată, pe parcursul vieții, din diverse cauze. De aceea școala trebuie să încurajeze pe copii să se exprime în fața celorlați, printr-o educație adaptată. Colegiul Național „Petru Rareș” încurajează manifestările pozitive ale copiilor, le cultivă dorința de a-și exprima liber ideile. Școala de Vară de Diplomație și Discurs Public din luna august a fost o dovadă în acest sens. Un alt exemplu este și încurajarea existenței în liceu a unui club de dezbateri publice, după modelul ONU, ideea lui David Gheorghiu din clasa a 12-a A. Din Clubul MUN al colegiului provin și elevi care s-au întors acasă inclusiv cu premiul al II-lea la Conferința MUN „George Coșbuc”, după doar două luni de sesiuni de pregătire. Felicitări, dragi elevi! Ei demonstrează că încă e loc pentru a inova în liceu, încurajarea leadershipului a fost mereu una dintre priorități”.

Zilele acestea, câțiva dintre membrii clubului vor participa la o altă conferință nățională, la Bacău. Să le urăm succes!

Viață lungă și multe succese clubului MUN al Colegiului Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț!

Articolul anterior

O femeie din Oglinzi a fost accidentată mortal la Târgu-Neamţ de un şofer din Piatra-Neamţ

Articolul următor

Elicopterul SMURD, chemat la Roman după ce o maşină a spulberat un copil pe trotuar

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *