Ca urmare a verificărilor efectuate de DGASPC Neamț în cazul sinuciderii adolescentului Claudiu Samoilă, au reieșit următoarele:
Claudiu Constantin Samoilă, în vârstă de 15 ani, din Hangu, a fost rezident în cadrul Complexului de Servicii Ion Creangă Piatra Neamț din septembrie 2015.
Din anul 2013, după arestarea mamei sale prentru comiterea infracțiunii de omor, băiatul a rămas fără ocrotire părintească iar cazul său a ajuns în atenția DGASPC Neamț. Ca urmare a atașamentului manifestat de copil față de bunicii materni, DGASPC a solicitat instanței dispunerea plasamentului familial la aceștia. Pe durata plasamentului, copilul a fost consiliat periodic de specialiștii DGASPC Neamț.
Ca urmare a vârstei înaintate dar și pentru că minorul fusese admis la un liceu din Piatra Neamț, bunicii au renunțat să-l mai țină pe băiat în plasament, iar în aceste condiții, DGASPC Neamț a solicitat instanței Tribunalului Neamț înlocuirea măsurii plasamentului familial cu plasamentul într-un serviciu rezidențial, în speță la CS Ion Creangă. „Ținând seamă de faptul că bunicii sunt înaintați în vârstă, respectiv Onu Gheorghe de 75 de ani și Onu Maria de 68 de ani, minorul în cauză nu le dă ascultare și încearcă să iasă de sub tutela lor. Acest fapt a rezultat atât din ancheta socială cât și din caracterizarea întocmită de către reprezentanții Școlii Hangu de unde reiese că minorul nu respectă regulamentul școlar, absentează frecvent de la cursuri, bunicii fiind depășiți totalmente de situația creată de nepotul lor. În consecință, instanță înlocuiește plasamentul la bunicii materni cu plasamentul la Complexul de Servicii Ion Creangă“, se arată în sentința nr.1673 emisă de Tribunalul Neamț pe data de 25 septembrie 2015.
În iulie și august 2015 băiatul a fost trimis în excursie la munte și în tabără la mare, la Eforie Sud, împreună cu alți copii din sistemul de protecție din județ pentru a se integra mai ușor.
După admiterea copilului în centru acesta a fost inclus într-un program de consiliere psihologică personalizat, adaptat nevoilor lui. Pe parcursul consilierii, adolescentul nu a manifestat tendințe suicidale.
Mama sa, aflată în penitenciar, a încercat să mențină legătura cu el prin intermediul scrisorilor dar copilul a refuzat să-i răspundă, mama fiind ținută la curent de conducerea centrului despre situația fiului ei. Băiatul păstra legătura însă cu bunicii materni de care era atașat și de aceea a primit învoire pentru a-și petrece vacanța de iarnă la ei în perioada 19.12.2015-10.01.2016.
Bunicii au anunțat conducerea centrului Ion Creangă despre dispariția nepotului lor pe data de 26 decembrie, imediat fiind anunțată și poliția.
„Moartea unui copil este o tragedie de neimaginat pentru oricine iar sfârșitul nedrept al acestui adolescent mult prea greu încercat de viață ne-a îndurerat profund. Este primul caz de acest gen cu care ne-am confruntat în sistemul de protecție și ne dorim din suflet să fie ultimul. Transmitem familiei cele mai sincere condoleanțe și puterea de a trece peste această nenorocire“, a declarat Dan Marian Lospa, director general adjunct al DGASPC Neamț.
Fără comentarii! Deocamdată…
Un comentariu
domnule director general adjunct te incurci rau de tot.de aceea e bine sa te mai consulti si cu alti colegi.si acum la obiect;tribunalul neamt in baza documentelor depuse la dosar a hotarat ca minorul sa nu mai locuiasca la bunicii depasiti de situatie ,ci la Complexul de servicii Ion Creanga p.neamt.sentinta nr.1673 ,definitiva si executorie este din 15.09.2015.fara a se reveni printr-o alta hotarare acordati invoire pentru perioada 19.12.2015-10.01.2016.intrebare pe ce considerente si in baza carei legi ati apreciat ca baiatul poate merge la bunici 20 zile./???