FOTO-GALERIE Un bărbat „locuia” cu mai mulţi câini într-un culcuş pe Pietricica
Bilanțul accidentului rutier produs, joi, pe drumul național în localitatea Crăcăoani a crescut: două femei au murit.
Una dintre ele a decedat pe loc iar a doua a murit la spital.
Șoferul autoturismului este grav rănit fiind internat în spital.
”Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce un bărbat de 61 de ani, din Bacău, conducea un autoturism pe DN 15 C, din direcția Tîrgu-Neamț, în localitatea Crăcăoani, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un capăt de pod. În urma impactului a rezultat decesul unei femei, de 77 de ani, din Bacău, pasageră în autoturism, dar și rănirea conducătorului auto și a unei alte femei, în vârstă de 65 de ani. Victimele au fost preluate de un echipaj medical și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, însă în urma leziunilor suferite, a survenit decesul femeii”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJP Neamț, agentul Georgiana Moșu.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii, cu exactitate, a împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului rutier.