ISSN 2457 - 3973

Creşte numărul cazurilor de boli mintale în Neamţ! Stresul, războiul şi pandemia – principalele cauze!

Numărul cazurilor de boli mintale este într-o uşoară dar constantă creştere în judeţul Neamţ.

Potrivit DSP Neamţ, războiul, stresul şi pandemia de COVID-19 sunt principalele cauze care au condus la această situaţie.

Astfel, în județul Neamț, la sfârșitul anului 2021, în cabinetele medicilor de familie, erau rămași în evidență, cu tulburări mentale și de comportament, 14.675 de bolnavi (6236 în mediul urban și 8439 în mediul rural), în creștere față de anii precedenți:

– în anul 2020 – 13.811 de bolnavi (5768 în mediul urban și 8043 în mediul rural);

– în anul 2019 -13.640 de bolnavi rămași în evidență (5706 în mediul urban și 7934 în mediul rural)

– în anul 2018 – 13.031 de bolnavi (5592 în mediul urban și 7439 în mediul rural);

– în anul 2017 – 12.748 bolnavi (5304 în mediul urban și 7444 în mediul rural).

În semestrul I al anului 2022 în cabinetele medicilor de familie, erau rămași în evidență cu tulburări mentale și de comportament, un număr de 15.136 de bolnavi (6568 în mediul urban și 8568 în mediul rural). Dintre aceștia, 8001 de bolnavi suferă de boli psihice.

„Pandemia COVID-19 a avut un impact major asupra sănătății mintale a populației cu risc mai mare de dezvoltare de simptome mai severe ale bolii psihice. Stresul, dificultățile economice și sociale, izolarea impusă de autorități în scopul prevenirii și reducerii răspândirii virusului Sars-Cov 2, războiul din țara vecină afectează sănătatea mintală, exacerbând afecțiunile neurologice și psihice existente, cum ar fi depresia, anxietatea sau declinul cognitiv. Sănătatea mintală reprezintă o stare de sănătate în care individul își realizează abilitățile, poate face față tensiunilor normale ale vieții, poate lucra productiv și este capabil să contribuie la dezvoltarea comunității. Pentru cetățeni, sănătatea mintală este o resursă care le permite să își realizeze potențialul intelectual și emoțional, să își găsească și să-și îndeplinească rolurile în viața socială, școlară și profesională. Pentru societăți, sănătatea mintală bună a cetățenilor contribuie la prosperitate, solidaritate și justiție socială. În schimb, lipsa sănătății mintale impune costuri și pierderi multiple, cetățenilor și sistemelor sociale”, precizează DSP Neamţ.

Îmbunătățirea accesului la serviciile de sănătate mintală, inclusiv telepsihiatria, evaluarea timpurie prin aplicarea testelor de  screening în cabinetele medicilor de familie (depresie, autism, demență Alzheimer), conştientizarea şi promovarea unei mai bune înţelegeri a impactului tulburărilor mintale asupra vieţii oamenilor, implementarea de măsuri pe termen lung pentru a atenua impactul recesiunii economice asupra sănătății mintale și îmbunătățirea îngrijirilor și înlăturarea stigmatizării persoanelor cu  tulburări  mintale, sunt esențiale în acest context.

Articolul anterior

Femeie pe bicicletă, accidentată mortal în Neamţ

Articolul următor

Accident cu victimă pe DN 15, la Costişa. Ambii şoferi sunt din Constanţa.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *