ISSN 2457 - 3973

Cum au tratat oficialitățile Ziua Națională a României la Piatra Neamț…

Manifestările prilejuite de Ziua Națională a României de la Piatra Neamț s-au înscris în nota obișnuită a ultimilor ani. La capitolul plus este locația aleasă pentru parada militară. Și anul acesta, centrul municipiului Piatra Neamț s-a dovedit mult mai atractiv decât zona cimitirului Borzoghean, unde se marca evenimentul în anii trecuți.

Scena amenajată pentru oficialități a fost plină. Doar în primul rând, unde au venit cei mai importanți oameni ai momentului. În rândurile 2 și 3 au ținut să fie prezenți, chiar dacă în umbră, și alți reprezentanți ai administrației județene și locale: vreo patru consilieri județeni, toți de la același partid, trimiși probabil să suplinească lipsa șefului și unul sau doi șefi de deconcentrate care se întrebau și ei ce caută acolo. Șefii instituțiilor militarizate au echilibrat tabloul, prin ținută, solemnitate și demnitate!

Cât despre reprezentanți ai partidelor politice…. ai zice că nu mai avem deloc în județ! La fel de inexistenți au fost și parlamentarii din Neamț. Fie s-au camuflat foarte bine în mulțime, fie au avut treburi importante pentru țară! Ultima variantă este cea mai probabilă….

Singurul parlamentar care a fost prezent vizibil la manifestări a fost deputatul Cătălin Drăgușanu. Restul, Dumnezeu știe pe unde au petrecut cu fasole și … ciolan mai ales!

După un discurs scurt și sincer, scris și nu copiat de prefectul Ioan Vlad Angheluță a urmat parada militară, cel mai gustat moment de miile de pietreni. Odată încheiat acest moment, oficialitățile au coborât de pe scenă pentru a face loc Ansamblului Folcloric ”Floricică de la munte” și Asociației ”TAGMA”. A fost momentul prielnic ca aproape toate oficialitățile să o șteargă românește (nu englezește)! Au dispărut unul câte unul, fiecare dintre ei făcându-și loc elegant prin mulțime către mașinile de serviciu care îi așteptau cu motoarele încălzite!

Pietrenii nu au simțit lipsa autorităților și bine au făcut! Până la urmă este o sărbătoare a românilor și nu a politicienilor obișnuiți să confiște tot ce prind!

Să mai remarcăm apetitul muzical al sunetistului care s-a ocupat de eveniment și care și-a reglat aparatura, toată dimineața, pe ritm de …muzică neadecvată (de petrecere). Cel puțin așa ne-a relatat o doamnă supărată că nu s-a auzit Veta Biriș sau Nicolae Furduiancu fapt confirmat și de oficiali care au coborât imediat și au remediat situația.

La Mulți Ani, Piatra Neamț! La Mulți Ani, Neamț! La Mulți Ani, România!ziua nationala 19

Articolul anterior

Ziua Naționala a României: Cele mai spectaculoase fotografii de la parada din Piatra Neamț!

Articolul următor

Atentat dejucat de Ziua Națională a României! Sondaj newsallert.ro: 52% dintre cititori cred că în România ar putea avea loc atentate teroriste!

Un comentariu

  • Din ce in ce mai multi preoti si mai lung tedeumul.Vom ajunge in citiva ani sa vedem plutoane de preoti in sutane,cu cadelnite si cruci-icoane defilind in locul militarilor.Neamtul a devenit judet monahal si noi nu stim?,chiar daca avem cele mai multe manastiri si schituri din tara(64 din 350 cite sint in Romania,in Suceava sint 56)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *