Consilierul județean Daniel Vasiliu este și el susținător al echipei Florin Cîțu – George Lazăr.
El și-a făcut publică decizia de a face parte din această echipă.
„În viața de zi cu zi, suntem puși in situația de a lua decizii care ne pot marca traseul nostru profesional, sau defini relațiile interumane. Colegii din PNL Neamț, au de ales viitoarea echipă de conducere cu care pregătim alegerile viitoare din 2024. În calitate de membru al acestei echipe, dar și de consilier județean , am decis să susțin moțiunea premierului Florin Câțu la nivel național. Consider că partidul are nevoie de o viziune mai elaborată de dezvoltare a țării, iar premierul prin prisma pregătirii profesionale, a experienței acumulate in domeniul financiar, va ști să așeze cifrele corect pentru a indeplini acest obiectiv strategic, și va gestiona eficient in plan politic activitatea organizației naționale. Pe plan local , il voi sprijini pentru funcția de președinte al PNL Neamț, pe colegul meu George Lazăr, care a demonstrat ca prefect că poate gestiona corect situații de criza, așa cum au fost pandemia sau tragedia de la spitalul județean, are putere de muncă, energie și viziune, stăpanește arta oratorica dobandită din postura de avocat , și poate coagula în jurul său o echipa solidă. Cred că asumarea publică este o chestiune de principiu și onoare, indiferent de ce decizie vor lua colegii mei , important este să consolidăm organizația județeana pentru a putea reprezenta cetățenii care ne-au acordat votul , așa cum se cuvine in forurile decizionale și legislative . Succes tuturor candidaților”, a declarat Daniel Vasiliu.







