Pietrenii sunt invitați să întâmpine Noul An în Piața Ștefan cel Mare (program)
Ne aflăm la debutul campaniei electorale pentru alegerile locale.
La „startul” competiţiei s-au înscris mai mulţi candidaţi, reprezentanţi ai partidelor politice din Neamţ.
Dintre aceştia, se remarcă în mod deosebit un om: avocatul George Lazăr!
De ce este liberalul George Lazăr cel mai bun candidat pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Neamţ?!
Argumentele sunt pe cât de simple, pe atât de convingătoare.
În vârstă de 43 ani, George Lazăr a acumulat o experienţă administrativă importantă în urma căreia se poate apuca de treabă imediat! A fost consilier local şi viceprimar al municipiului Roman, a avut două mandate de prefect, este ministru secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei.
Şi pentru că ne-am raportat la calitatea de prefect, am putea aduce aminte că, în al doilea mandat, a trebuit să gestioneze criza pandemică de coronavirus.
Dar elementul cel mai important al acestui mandat de prefect a fost de departe câştigarea Cheilor Bicazului pentru judeţul Neamţ.
Pentru că păstrarea acestei zone extrem de importante pentru Neamţ i se datorează lui George Lazăr.
Ne amintim cu toţii că în primă instanţă, Cheile Bicazului au fost câştigate de Harghita, pentru că fosta conducere a Prefecturii Neamţ nu a catadicsit să se prezinte la termene.
Odată cu numirea în funcţia de prefect a lui George Lazăr, lucrurile s-au schimbat radical.
Experienţa sa de avocat dar şi implicarea şi determinarea ca prefect, alături de o echipă de specialişti din Prefectura Neamţ, de la Oficiul pentru Cadastru şi cu primarul comunei Bicaz Chei, a făcut ca recursul să fie câştigat în favoarea judeţului Neamţ!
„A fost o victorie importantă pentru toţi nemţenii şi am fost onorat că am putut să le reprezint interesele!”, spunea la acea vreme George Lazăr.
Acum, Cheile Bicazului aparţin definitiv judeţului Neamţ, în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile!
Iar aşa cum a apărat interesele judeţului Neamţ în instanţă, George Lazăr ştie, poate şi vrea să apere interesele fiecărui nemţean, din postura de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ!
2 Commentarii
Este foarte pregătit și implicat în toate activitățile care sant in avantajul județului ,merita sa fie ales în funcția de președinte a consiliului județean Neamț, mult succes!!!
Care specialiști din prefectura?
Aia care nu s-au prezentat la termene si nici acum nu se prezintă.
Dl.Lazar SINGUR a câștigat Cheile Bicazului. Doar el cu Oficiul de cadastru și Primarul de la Bicaz Chei