Mai multe persoane, blocate pe un drum din Neamţ acoperit cu aluviuni
Majoritatea tinerilor nu cunosc suficient de multe noţiuni referitoare la efectele pe care le implică consumul diferitelor droguri, existând multe confuzii, informaţii greşite sau incomplete în acest domeniu.
Cauzele consumului de droguri sunt foarte variate şi, putem afirma că diferă de la individ la individ, indiferent de vârsta acestuia. Unii autori, clasifică aceste cauze în „interne”, „externe” şi ”favorizante”. Trecând în revistă cauzele, vom observa că varietatea acestora ţine în mod special de individ, familie, societate, anturaj.
O parte din cauzele ce ţin de individ (ce pot fi numite „cauze interne”) care pot determina un tânăr să recurgă la droguri, sunt:
- curiozitatea, tentaţia „fructului oprit”;
- teribilismul, nevoia de a ieşi în evidenţă, de a se face remarcat;
- se iveşte posibilitatea şi tânărul pur şi simplu încearcă, sau cedează presiunii grupului, anturajului;
- consumul de droguri este perceput ca un eveniment excitant, pentru care ai nevoie de curaj (obiceiul adolescenţilor de a brava);
- dorinţa de senzaţii tari, în lipsa unor activităţi recreative inofensive;
- lipsa de maturitate şi responsabilitate;
- probleme în familie, la şcoală sau în anturajul de prieteni;
- divorţul părinţilor, abuz sau neglijare din partea părinţilor;
- probleme personale: necazuri, disperare, eşecuri diverse;
- singurătate;
- sentiment de inutilitate în familie, societate sau grup de prieteni;
- lipsa respectului de sine;
- lipsa încrederii în sine, în forţele şi posibilităţile proprii;
- lipsa prietenilor statornici, adevăraţi, cu preocupări onorabile;
- plictiseala;
- lipsa unor preocupări interesante etc.,
şi înşiruirea ar putea să continue, în funcţie de personalitatea fiecărui tânăr.
Se spune că indivizii „slabi”, fără personalitate, ajung dependenţi de droguri, dar studiile dovedesc că toxicomanii provin din aproape toate categoriile sociale şi domenii de activitate. Se spune că „abuzul de droguri” este o „crimă fără victime” deoarece îl vatămă doar pe cel care le consumă; în realitate, tânărul toxicoman nu este singura persoană care suferă !
În afara cauzelor amintite (numite de noi interne), mai putem adăoga şi altele, care ar putea fi numite „externe”:
- anturajul, grupul de prieteni dubioşi;
- climatul familial defavorabil;
- nivel educaţional şi cultural redus;
- lipsa informaţiilor sau informaţii eronate despre droguri;
- imitarea modelelor din filme, cărţi etc.
Cauzele „externe” sunt de primă importanţă în a determina pe un tânăr (şi nu numai) să recurgă la droguri.
În afara cauzelor amintite, a motivelor enumerate mai sus, se identifică şi o serie de situaţii care favorizează recurgerea la consumul de droguri:
- tovărăşia / prietenia cu tineri (sau mai puţin tineri) toxicomani cunoscuţi;
- distracţiile (ceaiuri dansante, discoteci, baruri, petreceri în companii cu persoane necunoscute, dubioase, etc.;
- frecventarea numitor grupuri cu activităţi dubioase, ascunse;
- frecventarea anumitor locuri „secrete”, „ascunse privirilor indiscrete”;
- consumul de băuturi alcoolice cu stare de ebrietate, beţie etc.
În categoria drogurilor sunt incluse şi o serie de medicamente care au ca „principiu activ farmacologic”, substanţe psihoactive, substanţe capabile să influenţeze Sistemul Nervos Central al individului în sens excitant, deprimant sau halucinogen (psihodisleptic), medicamente la care recurg deseori tinerii în scopul obţinerii unor stări psihice şi mentale, sau le consumă pentru:
- fuga de orice suferinţă (psihică, fizică, stres);
- spiritul de imitaţie – caracteristic primatelor şi omului;
- conformarea la „moda medicamentului”;
- demonstrarea bunăstării materiale (unde este cazul) prin supraconsum de medicamente, în special a celor cu preţ ridicat, eventual de provenienţă străină;
Consumul de droguri este o experienţă tristă şi nefastă pentru cel ce a ales această cale. Consumul de droguri, pentru oricare dintre noi, are un final tragic. Am putea compara – până la un punct, consumul de droguri cu alte situaţii în care finalul este tragic: a te arunca de pe bloc, a te otrăvi intenţionat, a te arunca în faţa unui tren, maşini etc. În situaţiile amintite, sfârşitul este rapid, spre deosebire de consumul de droguri, unde, sfârşitul vine după chinuri groaznice, după ce individul a parcurs un „iad” pe pământ. Pe acest drum parcurs, alături de toxicoman suferă şi cei apropiaţi acestuia, din familie, anturaj, serviciu, societate etc.
Consumul de droguri, toxicomania, este o „penitenţă”, o „privare de libertate”, cu observaţia că după o penitenţă individul poate să înveţe ceva dar după toxicomanie, învaţă ceva urmaşii sau moştenitorii…
Indiferent de motivele care l-au determinat pe un individ să recurgă la consumul de droguri, acesta va fi expus unor grave pericole, printre care:
- producerea unui accident sub influenţa drogurilor;
- unele droguri îngreunează sau blochează respiraţia;
- când ai devenit dependent, îţi pierzi libertatea de a mai opta, este foarte greu să nu mai fii toxicoman, dar nu imposibil;
- supradoza accidentală duce la inconştienţă, comă şi moarte;
- toleranţa, obişnuinţa, dependenţa fizică şi/sau psihică nu ocolesc nici un consumator de droguri;
- drogurile pot provoca confuzii şi halucinaţii;
- drogurile pot provoca stări emotive necontrolate sau dereglări mentale serioase;
- unele droguri provoacă stări violente de rău;
- administrarea drogurilor prin injectare creează risc de infecţii grave, fără leac la ora actuală, de tip HIV-SIDA, hepatite etc.;
- consumatorul de droguri îşi va vinde lucrurile, va minţi, va vinde lucrurile din casă, va fura, va tâlhări, se va prostitua etc., pentru a face rost de bani să-şi cumpere doza zilnică de drog;
- persoana care se droghează va intra sub incidenţa legii, putând fi arestat pentru deţinere, consum sau distribuire de droguri, indiferent de vârstă.
Persoanele care se droghează prezintă o serie de semne şi simptome caracteristice drogului folosit, indicii care ar putea ajuta pe părinţi, profesori, prieteni etc. să-şi dea seama dacă cineva apropiat, la care ţineţi, sau îl educaţi, consumă droguri, existând pericolul de a deveni câte puţin în fiecare zi, toxicoman.
Aceste indicii sunt foarte semnificative, dacă cunoaşteţi extrem de bine persoana în cauză. Unele indicii ce vor fi enumerate mai jos, pot constitui un comportament normal la unele persoane.
Dacă părinţii, prietenii, educatorii etc. sesizează la un tânăr o serie de schimbări de comportament sau aspect, nu trebuie să facă din acest lucru „o tragedie”, întrucât orice situaţie are şi posibilităţi de rezolvare. Cea mai importantă atitudine a părinţilor (în primul rând) este comunicarea cu copilul sau tânărul în cauză. Comunicarea este un element capital în acest context: lipsa comunicării naşte la tineri – şi nu numai la tineri, aproape toate motivele care duc la consumul de droguri ! (Este trist – dar adevărat că noi toţi, nu stăpânim arta comunicării; în funcţie de vârstă, de poziţia socială, de responsabilităţile pe care le avem, de multe ori recurgem la „argumentul forţei” în detrimentul „forţei argumentului”, în relaţiile cu cei din jur; nu ţinem cont în comunicare de personalitatea interlocutorului, personalitate în formare sau personalitate formată !).
Voi încerca să enumăr mai jos, câteva semne şi simptome ce ar putea fi prezentate de un individ ce consumă diverse droguri:
- schimbări în dispoziţia psihică;
- somnolenţă, apatie, lipsa apetitului (lipsa poftei de mâncare);
- oboseală cronică;
- lipsa concentrării;
- scăderea inteligenţei;
- pierderi de memorie;
- halucinaţii, delir;
- lipsa interesului pentru şcoală, prieteni, familie;
- absenţe nejustificate de acasă, de la şcoală;
- apariţia unor prieteni noi, dubioşi;
- irascibilitate, agresivitate;
- miros specific;
- inhibarea sau stimularea dorinţelor sexuale;
- lipsă de coordonare motorie;
- accese de tuse, strănut;
- urme de înţepături pe corp;
- faţă palidă, ochi roşii, obosiţi;
- prezenţa unor substanţe în camera (sau în preajma) tânărului: capsule, tablete, prafuri, fiole, seringi, ace, foiţe de staniol, cutii de medicamente, cărţi despre droguri etc.
În materialul de săptămâna următoare, voi relua semnele şi simptomele care ar putea fi prezentate de un consumator de droguri, semne care, dacă sunt cunoscute, ar putea salva pe unii consumatori de droguri încă de la început.
”Cunoașterea ne face liberi și sănătoși”
prof. Dumitru Nastasă, toxicolog/farmacolog