Primarul Dragoş Chitic a convocat, marţi, Comisia Rutieră a Primăriei pentru a discuta despre situaţia cocoaşelor montate la trecerile de pietoni de la ieşirea spre Bacău.
Şedinţa a fost generată de mai multe plângeri care au venit din partea unor şoferi nemulţumiţi de numărul mare al cocoaşelor din zonă dar şi de faptul că şi-ar strica maşinile.
În consecinţă, la Comisia Rutieră s-au discutat aceste aspecte şi au fost luate mai multe decizii. Înainte de aceste decizii, şeful Poliţiei Rutiere Piatra Neamţ a explicat că după montarea denivelărilor nu a mai avut loc nici un accident grav în zonă.
Pe de altă parte, primarul Dragoş Chitic a declarat că anul acesta va fi prioritară reabilitarea drumului, pe banda întâi de mers a fiecărui sens, unde există denivelări care nu permit circulaţia rutieră.
”Înainte de a ne întâlni în comisie am cerut unei firme de specialitate să ne prezinte mai multe variante pentru zona respectivă şi pe baza acestor propuneri am luat mai multe decizii. Astfel, din cele 5 zone cu limitatoare de viteză de la trecerile de pietoni din zonă vor rămâne doar 2, maxim 3 zone cu limitatoare. Totodată, acolo unde vom desfiinţa acele cocoaşe, vom monta semafoare cu buton care va fi acţionat de pietonii care doresc să se facă verde pentru ei. De asemenea, vom monta şi semafoare intermitente cu lumină portocalie care să avertizeze şoferii că se apropie de o trecere de pietoni”, a declarat primarul Dragoş Chitic.
O trecere de pietoni la care va fi montat un semafor cu acţionare la buton va fi cea din faţa Şcolii 1 ”Dimitrie Leonida”.
Primarul Dragoş Chitic a mai spus că denivelările de la trecerile de pietoni nu produc defecţiuni maşinilor dacă acestea nu rulează cu o viteză mai mare de 40 de kilometri pe oră.
”Am constatat că unii şoferi opresc înaintea acestor limitatoare şi astfel se creează oarecum blocaje în spate. Le transmit că pot circula peste ele cu viteza maximă de 30-40 de kilometri pe oră fără ca maşinile să aibă probleme”, a mai spus primarul Dragoş Chitic.
5 Commentarii
in Suedia, trecerile de pietoni erau suprainaltate cu vreo 20 de cm. esti avertizat din timp cu indicatoare. daca intri ca berbecul cu 40-50 la ora pe ele, iti rupi masina. nu stiu daca e asa in toate orasele, dar am vazut multe. nimeni nu vocifera ca isi strica masina. e vorba de respectul fata de OM. cine are creier merge cu 5 km/h pana trece de cocoasa, nu vad care e problema.
aa, ca are melteanu’ un gipan si se face de kko in fata pretenasilor ??
Asa este ANDREI si in usa,dar in PIATRA NEAMT doar daca au 10 centimerti si soferi se pling ,pe portiunea de la centrul militar pina la iesire din oras au avut loc in ultimi ani foarte multe accidente cu oameni morti ,dar ved ca la nimeni nu le pasa in special la soferi care se pling .Nu vor cocoase puneti camera de luat vederi si cine depaseste viteza cu 5 km la ora sa fie amendat pe baza fotografiei si poate asa se vor satura soferi sa circule cu viteza ,iar Primaria face bani la bugetul local {cu amenzile sa fie ceva progresiv de genul pantru 5 km pe ora 0 suta roni ,pentru 10 km ,200 si asa mai departe
Ba da dc sa le scoata ….lasa ca stau bn acolo asa se mai reduc acidentele ….. astea ai cocose mari sa vedeti voi in italia ca o cocoasa de asra ai cat trecere de pietoni..
Ar trebuii inaltate nu scoase… iar soferilor care nu le place sa mearga cu autobuzu ca sa nu isi mai strice masinile, asa reducem si din poluare.
sa ramana. pentru siguranta tuturor.