ISSN 2457 - 3973

Deputatul Ciprian Şerban (PSD Neamţ): PSD reduce consistent decalajul salarial din societatea românească!

PSD reduce consistent decalajul salarial din societatea românească!
Calculele referitoare la aplicarea deducerilor pentru scăderea taxării pe salariile mici se află pe agenda Premierului.
Am o veste bună pentru sidicaliștii care solicită reducerea impozitării muncii.
Prim Ministrul Marcel Ciolacu și Executivul lucrează, deja, la introducerea unui pachet legislativ mai larg care cuprinde legea salarizării, introducerea salariului minim european și digitalizarea taxelor și impozitelor pe salarii care să permită aplicarea progresivă a deducerilor.
Este nevoie de o reducere consistentă în cazul salariilor mici, astfel încât să se diminueze decalajele din societatea românească.
Soluția propusă de PSD se referă la aplicarea unor deduceri care să ducă spre 0% impozitarea pe salariul minim, luând în calcul doar salariile mici și medii, de exemplu, sub 6.000 de lei. Astfel, deducerile ar crește invers proporțional cu nivelul salariilor, iar cei cu salariu minim nu vor mai plăti impozit pe salariu.
În propunerile lor, pur electorale, AUR și USR vorbesc de un impozit 0 pe salariul minim care s-ar aplica și salariilor mari, pentru suma corespunzătoare salariului minim.
Prin urmare, decalajele sociale s-ar adânci, iar statul ar trebui să suporte un impact uriaș pentru a crește inclusiv și salariile mari și foarte mari.
PSD aduce măsuri reale, concrete, benefice și pentru angajații cu salarii mici și pentru economie, spre deosebire de promisiunile amatoriste și populiste ale AUR și USR, care ar băga România în faliment, fără a reduce decalajele sociale.
Ciprian Şerban, deputat PSD Neamţ

Articolul anterior

Cartierul Mărăţei din Piatra-Neamţ rămâne miercuri (15 mai) fără apă potabilă

Articolul următor

Întrerupere temporară furnizare apă în cartierul Ciritei din Piatra-Neamţ

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cel mai popular