ISSN 2457 - 3973

Deputatul Cozmanciuc (PNL Neamţ): UE oferă sprijin românilor afectaţi de inundaţii

Uniunea Europeană va oferi sprijin cetățenilor români afectați de inundații – a transmis deputatul Mugur Cozmanciuc (PNL Neamţ).
Decizia vine în urma unei rezoluții propuse și votate de europarlamentarii PNL privind inundațiile din Europa Centrală și de Est.
„Ne-am asigurat că principiul conform căruia UE nu lasă pe nimeni în urmă se va aplica și în acest caz. Am solicitat activarea Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE). Cerem Comisiei să accelereze mobilizarea FSUE și să acorde plăți în avans mai mari țărilor candidate, printr-un amendament adoptat de plen, amendament pe care l-am depus împreună cu colegii din PNL și alți europarlamentari. UE trebuie să acorde imediat asistență financiară și tehnică țărilor afectate. Solicităm o linie de finanțare de urgență pentru a facilita revenirea rapidă a zonelor afectate, a infrastructurii și a mijloacelor de subzistență. Solicităm ca programele de asistență tehnică și de consiliere să vizeze în mod specific municipalitățile mai mici, zonele transfrontaliere, îndepărtate și rurale”, a explicat deputatul Mugur Cozmanciuc (PNL Neamţ).

Articolul anterior

Două plantații de canabis, descoperite pe Pietricica și la Bodești

Articolul următor

Deputatul Mugur Cozmanciuc (PNL Neamţ): „UE sprijină românii afectaţi de inundaţii”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *