ISSN 2457 - 3973

Deputatul Mugur Cozmanciuc (PNL Neamţ): Facilități pentru soldații și gradații Armatei României!

Deputatul PNL Neamţ Mugur Cozmanciuc a anunţat astăzi că Guvernul va acorda facilităţi pentru soldaţii şi gradaţii Armatei României.

“Guvernul a aprobat o Ordonanță de urgență privind facilități pentru soldații și gradații Armatei României. Astfel, aceștia vor putea folosi banii primiți pentru chirie de la stat pentru a cumpăra o locuință prin credit ipotecar și a plăti cu ei ratele. De asemenea, la fel ca în cazul cadrelor militare, soldații și gradații profesioniști în rezervă sau scoși din evidențele militare, pensionarii militari care provin din rândul acestora, precum și membrii de familie, au dreptul la asistență medicală și medicamente, precum și acces în cercurile militare, casele de odihnă, sanatoriile, căminele de garnizoană și alte amenajări recreative sau sportive”,  a declarat deputatul Mugur Cozmanciuc.

Parlamentarul liberal a salutat decizia Guvernului şi a reiterat faptul că Executivul condus de Florin Cîţu şi-a îndreptat atenţia şi către Armata României.

Articolul anterior

O casă riscă să fie luată de viituri. Pompierii intervin în zeci de gospodării.

Articolul următor

ALERTĂ Un nou COD ROŞU de furtuni în Neamţ a fost emis joi seara

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *