ISSN 2457 - 3973

Deputatul Oana Bulai (PSD) a adus un “Colţ de Rai” din Neamţ în Parlamentul României (foto-galerie)

Parlamentul României a fost marţi, 11 mai 2021, gazda unui eveniment de excepţie organizat de deputatul PSD Oana Bulai.
Frumuseţile judeţului au fost promovate în cadrul unui spectacol intitulat “Neamţ colţ de rai”, iniţiativă a parlamentarului nemţean.
Zeci de parlamentaria din toate colţurile ţării au asistat la un spectacol de datini şi obiceiuri, realizat într-un cadru inedit care a surprins specificul judeţului Neamţ.
“Sunt nespus de fericită pentru că am putut organiza la Parlament un eveniment deosebit prin care am adus în atenţia tuturor frumusețile județului Neamț, tradițiile și obiceiurile noastre, dansurile specifice locurilor și portul nostru tradițional. Neamțul este de o frumusețe deosebită, iar el merită să fie promovat așa cum se cuvine. Voi face tot ce ține de mine pentru a contribui la promovarea tradițiilor și obiceiurilor nemțene, a locurilor minunate din județul în care m-am născut, am crescut și am trăit cele mai frumoase momente ale vieții. Mesajul pe care am vrut să îl transmit azi, prin acest eveniment, a fost acela că înainte de a vizita alte țări și alte orașe din străinătate, de a căuta zone din afara țării pentru a ne petrece vacanța, ar fi bine să ne cunoaștem țara pe cât mai bine posibil. Pentru că avem, la noi acasă, chiar în Neamț, multe locuri minunate care chiar merită vizitate și apreciate. Frumusețile județului Neamț trebuie să fie cunoscute de cât mai mulți oameni! Asta sper că am reușit să realizez azi”, a declarat deputatul PSD Neamţ Oana Bulai.
Liderul PSD Neamţ, Ionel Arsene, a apreciat evenimentul organizat de Oana Bulai cu sprijnul Centrului pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare”.
“Peisajul monahal şi cultural din Vânători-Neamţ, cu tot ceea ce înseamnă el – schituri, mănăstiri, tradiţii, meşteşuguri, portul oamenilor care trăiesc în zonă – toate acestea au fost prezentate într-o amplă expoziţie, găzduită astăzi, 11 mai, de Parlamentul României. Sunt fericit că județul nostru a mai fost o dată în prim-planul vieții publice, cu această expoziție. Reprezentanții Parlamentului României și ai instituțiilor centrale au avut ocazia de a vedea acest „Colț de Rai“ care este județul Neamț, cu tot ceea ce înseamnă tradiții, meșteri populari, peisaje și, nu în ultimul rând, liniștea și farmecul vieții monahale. Mulțumesc tuturor celor implicați în organizarea acestui eveniment cultural, doamnei deputat Oana Bulai, care a intermediat promovarea zonei noastre în cea mai importantă instituție din țară și, nu în ultimul rând, le mulțumesc celor care ne-au onorat cu prezența la expoziție. Felicitări celor de la Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“ pentru continua lor activitate de promovare a tradițiilor și obiceiurilor strămoșești, dar și pentru punerea în valoare a frumuseților locurilor noastre”, a declarat preşedintele PSD Neamţ şi al CJ Neamţ, Ionel Arsene.

Articolul anterior

A murit turistul căzut de la înălţime în zona Trei Fântâni – Hăşmaşul Mare

Articolul următor

Ce traumatisme au suferit victimele accidentului de marţi, de la Tarcău

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *