ISSN 2457 - 3973

Deputatul Oana Bulai (PSD Neamţ): „Arsene a făcut infinit mai multe pentru județ decât toți președinții de CJ din ultimii 33 ani”

Rămas fără liderul care a condus organizaţia în ultimii 10 ani, PSD Neamţ a intrat într-o nouă eră.
Unii ar spune că cei care au preluat conducerea colectivă a organizaţiei îl recompun pe Ionel Arsene, aceştia fiind, indiscutabil, creaţia politică a fostului preşedinte.
De altfel, la conferinţa de presă, prima organizată după condamnarea definitivă a lui Arsene, social-democraţii nu doar că nu s-au dezis de „camaradul Arsene” ci au făcut şi un laudatio al performanţelor politico-administrative.
Chiar dacă nu a făcut-o în conferinţa de presă, nu pentru că nu a dorit ci pentru că nu a avut ocazia, deputatul Oana Bulai şi-a arătat susţinerea faţă de Arsene printr-o postare pe pagina de socializare.
Plecând de la sloganul „Continuitate, unitate, echipă!”, preşedinta PSD Roman a ajuns imediat la cel căruia îi datorează startul în cariera politică la nivel înalt (Guvern şi Parlament).
„Furtunile ne arată copacii cu rădăcini mai puternice. În viață trecem prin multe furtuni, dar important e ce rămâne dincolo de ele. Important e cât am putut manifesta în această viață din harurile pe care Dumnezeu ni le-a strecurat în suflet tuturor. Unii oameni au reușit să le manifeste din plin, au reușit să facă din imposibil – posibil, să fie neînfricați și greu de îndoit. În aproape 6 ani de mandat, Ionel Arsene a reușit să facă infinit mai multe pentru județul nostru decât toți președinții de Consiliu Județean pe care i-am avut în ultimii 33 de ani. Neamțul a performat, a atras investiții record, s-au realizat lucrări despre care unii spuneau că sunt imposibile”, a scris deputatul Oana Bulai.
Cât priveşte viitorul PSD Neamţ, parlamentarul social-democrat deja se aliniază în spatele viitorului preşedinte, Daniel Vasilică Harpa.
„Fiecare membru al echipei noastre va aduce propria sa contribuție la îndeplinirea obiectivelor pe care ni le trasăm ca filială, sub coordonarea președintelui interimar al PSD Neamț, primarul Daniel Harpa. Puterea este în fiecare dintre noi de a ne ridica împreună, de a arăta cine suntem și că putem să ducem la îndeplinire proiectele destinate nemțenilor. Daniel Harpa este un lider curajos, care a demonstrat devotament față de nemțeni, față de proiectele de dezvoltare ale județului nostru și care deține o experiență de peste 10 ani în administrație. Vom fi o echipă care lucrează pentru a oferi soluții la provocările definitorii cu care Neamțul se confruntă, pentru a duce mai departe procesul de modernizare și de dezvoltare al comunităților nemțene, cel început încă din 2016. Suntem PSD Neamţ! Și nu există nimic ce nu putem realiza”, a mai spus deputatul Oana Bulai, preşedinta PSD Roman.

Articolul anterior

Dosar penal pentru un bărbat din Neamţ care a căzut de pe bicicletă

Articolul următor

Noi măsuri aprobate de Centrul Local de Combatere a Bolilor Neamț

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *