ISSN 2457 - 3973

Deputatul Oana Bulai: ”PSD va prezenta în Parlament un proiect de buget paralel, ca oamenii să vadă minciuna Guvernului Cîțu!”

PSD va prezenta în Parlament un proiect de buget paralel, astfel încât oamenii să vadă minciuna Guvernului Cîțu, a declarat, joi, deputatul PSD de Neamț, Oana Bulai.
Parlamentarul a acuzat actuala guvernare că inventează tot felul de scuze pentru a nu majora veniturile românilor.
”Împreună cu colegii mei din PSD vom arăta că, având venituri bugetare și deficit bugetar comparabile cu cele din bugetul Guvernului Cîțu, este posibilă acordarea majorărilor de venituri pentru populație. Putem să ducem la îndeplinire aceste promisiuni prin următoarele lucruri:
✔️ în primul rând, cei de la guvernare trebuie să știe cum să administreze corect banii românilor și să termine cu plătit polițe către clientela de partid.
✔️ în al doilea rând, probabil lucrul esențial, este aceea de a avea o guvernare competentă, ceea ce Guvernul Iohannis 2 nu e deloc.
✔️ al treilea lucru care trebuie să fie îndeplinit este acela ca cei care se află la guvernare să își propună, cu adevărat, să crească nivelul de trai și veniturile populației.
Guvernul coaliției Iohannis a reușit ca într-un an de zile să risipească toți banii pe care i-a împrumutat și pe care Guvernul PSD i-a lăsat. Au dovedit că nu sunt capabili să vină cu soluții, ci sunt capabili doar să se ceartă între ei”, a declarat deputatul Oana Bulai.
Parlamentarul nemțean a adăugat că PSD a demonstrat că poate să vină cu măsuri de stimulare a economiei, cu programe naționale pentru firme și pentru oameni și cu investiții în domeniile esențiale ale economiei.
„PSD e singurul partid care poate asigura României o creștere economică prin care să putem crește veniturile populației – pensii, alocații, salarii”, a conchis Oana Bulai, deputat PSD de Neamț.

Articolul anterior

Laurențiu Leoreanu (vicepreședinte Camera Deputaților): ”Cheile Bicazului aparțin județului Neamț!”

Articolul următor

Un jandarm din Neamț, supărat că este întrebat de ce nu poartă mască, l-a agresat pe bărbatul ”indiscret” (video)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *