ISSN 2457 - 3973

Deputatul PSD Ciprian Șerban: ”PNL trebuie să plece!”

”PNL trebuie să plece! Nu mai este vorba doar de județul Neamț. Vorbim de sistemul de sănătate din întreaga țară”, a declarat deputatul PSD de Neamț, Ciprian Șerban, într-o postare pe pagina de socializare.

Parlamentarul a acuzat dezinteresul liberalilor pentru sănătatea românilor și susține că acesta ”va rămâne în istorie ca etalon al nepăsării și disprețului pentru siguranța și nevoile cetățenilor acestei țări”.

”Dacă nici atunci când mediul de afaceri se oferă, te roagă, chiar, să îți facă sponsorizări cu echipamente vitale pentru pacienții din spitale, tu Minister al Sănătății, și tu, Guvern al României, refuzi, singura soluție este să te obligăm să pleci ! Doar un fapt: omul de afaceri Florin Hozoc a donat, prin firma Besmax Pharma Distribution SRL, 18 aparate de plasmafareză. A făcut Ministerului Sănătății o ofertă pentru a dona încă 32 de aparate, dar și echipamentele necesare creării unei bănci de plasmă convalescentă în cadrul Institutului Cantacuzino. Oferta a rămasă fără răspuns din partea Ministerului Sănătății”, a precizat deputatul Ciprian Șerban.

Acesta a adăugat că o altă ofertă a Besmax Pharma Distribution SRL pentru a pune la dispoziție în mod gratuit, timp de 2 ani, echipamentele de testare NAT, inactivare virală, congelare ultra-rapidă și depozitare a plasmei convalescente a fost făcută Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Sănătății și a fost declinată.

”PNL știe doar să închidă afaceri și să oprească economia, să amendeze populația fără să țină seama de situația materială și financiară și să arunce în incapacitate de plată mii de români, știe să stea numai în declarații publice și să promită ca va face, că va da, că va asigura. Mai este puțin și România depășește și starea de alertă, dar pentru că atunci chiar va trebui să adopte concret niște măsuri și să dea tot ce a promis, PNL începe și dă din colț în colț și încearcă să prelungească, artificial criza. Și mediul de afaceri și cetățenii dau semne clare că vor să înceapă reconstrucția economică. PNL se pierde în bâlbe. În contraziceri. Devine din ce în mai penibil. Singura predictibilitate certă adusă de PNL este instabilitatea și nepredictibilitatea PNL. PNL, nu meriți această țară. Nu meriți acești oameni. Nu meriți demnitatea pentru care te-ai milogit și pe care ai obținut-o doar printr-un nefast concurs de împrejurări. Ai jefuit tot ce s-a putut jefui, ai umilit o țară întreagă, ai distrus o economie care era în plin avânt! Pleacă, PNL! Încă o mai poți face onorabil! Sau nu știi ce e aceea onoare?”, a conchis deputatul PSD de Neamț, Ciprian Șerban.

Articolul anterior

Scadal monstru pe o stradă din Piatra-Neamț! Au intervenit polițiștii și jandarmii!

Articolul următor

Mugur Cozmanciuc, președinte PNL Neamț: ”Guvernul PNL lansează programe pentru companiile mari și IMM-uri!”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *