Despre drogurile inhalante

Generalităţi

Consumul de „droguri inhalante” nu este o noutate pe scena drogurilor: a căpătat o extindere semnificativă în America de Nord în anii 1960, în Marea Britanie în anii 1970 şi în Franţa în 1980. Obiceiul a fost iniţiat de tinerii care „adulmecau” diverse sorturi de lipici, inhalarea de produse volatile extinzându-se la o gamă din ce în ce mai largă de produse, cu precădere solvenţi, adezivi, dizolvanţi pentru repararea obiectelor din cauciuc, lacuri (lac de unghii, pe bază de acetonă), dizolvanţi pentru pictură, vopsele, produse petroliere (kerosen, gaz de brichetă, white spirit), produse de scos petele pe bază de tricloretilenă, gaz propulsor pentru spray-uri şi aerosoli etc. Şi astfel, s-a ajuns în anii 1980 să se înregistreze o reală toxicomanie generată de consumul abuziv al substanţelor volatile inhalante !

Cercetătorii au arătat că este vorba, cel mai frecvent, despre „practici de grup”, deseori de factură epidemică, afectând cartiere întregi sau instituţii de învăţământ. De cele mai multe ori, practica „inhalării de substanţe volatile” este limitată în timp, tinerii recurgând la ea din cauza unor suferinţe individuale, familiale, şcolare, sociale şi consumul acestor substanţe ar trebui interpretat ca „un apel al adolescenţilor aflaţi în dificultate”.

Tinerii şi adolescenţii din România, consumă în special „diluanţi pentru vopsele” – aurolac.

Marea majoritate a substanţelor inhalante se comercializează într-o gamă largă de produse, uşor accesibile şi relativ ieftine.

Costul redus şi accesibilitatea uşoară, fac din produsele inhalante, primele droguri utilizate de tinerii care trăiesc în zone caracterizate de un status socio-economic precar, dar nu numai pentru aceştia. Consumul de substanţe inhalante începe de la vârsta de 6-9 ani, atinge un vârf în adolescenţă şi descreşte după vârsta de 35 de ani.

Structură chimică

Drogurile inhalante, numite şi droguri volatile, sunt produse chimice volatile la temperatura mediului ambiant, aparţinând la diverse structuri şi clase chimice de compuşi, ai căror vapori inhalaţi, produc efecte similare celor date de alcool şi unor substanţe stupefiante.

Substanţele volatile folosite sunt reprezentate de hidrocarburi aromatice, hidrocarburi alifatice din gazolină, cleiuri, diluanţi de vopsele (thiner), vopsele, şprayuri, hidrocarburi din lichidele de corecţie a maşinilor de scris, compuşi ce conţin esteri, acetone, alcooli etc.

Tot în categoria drogurilor inhalante, sunt incluse diverse structuri psihoactive (psihotrope) sub formă de aerosoli, esenţe, cleiuri, solvenţi, nitriţi de butilen etc., comercializaţi sub formă de „parfumuri ambientale”.

Putem să includem în această categorie şi gazele anestezice de tipul „protoxidului de azot” şi a „eterului”, precum şi medicamentele vasodilatatoare cu timp scurt de acţiune ca „nitritul de butil şi de izoamil”.

Toate aceste substanţe – dar mai ales diluanţii pentru vopsele şi aurolacul – sunt folosite de către tinerii de la noi din ţară.

Substanţele volatile amintite mai sus se găsesc în comerţ într-o variată gamă de produse, uşor accesibile tinerilor, putând duce la fenomene de intoxicaţie prin inhalare, constituind în acelaşi timp aşa-numita categorie a „drogurilor de iniţiere”.

Modalităţi de utilizare

Utilizarea substanţelor volatile de către copii şi adolescenţi se face în cele mai diferite moduri, decurgând din imaginaţia extrem de bogată a acestora.

– Se recurge la îmbibarea cu substanţă volatilă a unei bucăţi de pânză sau a unui tampon de vată, după care aspiraţia se face pe cale bucală sau pe cale nazală.

– Aerosolii degajaţi de sprayuri se inhalează pe cale bucală sau nazală.

– Se plasează substanţa de inhalat (substanţa volatilă) într-o pungă de plastic, din care este aspirată direct, nazal sau bucal, sau printr-un tub adaptat în acest scop.

– De multe ori se recurge la încălzirea substanţelor inhalante în scopul creşterii volatilizării acestora şi a realizării mai rapide a stării de intoxicaţie.

– Substanţele amintite mai sus (inhalante sau volatile) pot fi utilizate singure sau în amestecuri, în raport cu preferinţele individului care se droghează; în cazul folosirii amestecurilor de droguri inhalante, este foarte dificil de apreciat relaţia dintre cantitatea de drog inhalat şi simptomatologia clinică manifestată.

Intoxicaţia şi simptomatologia clinică

Intoxicaţia cu droguri inhalante (numite şi droguri volatile) se manifestă la 5 minute de la aspiraţia acestora şi atinge un maximum de efect într-un interval de timp de la 15 la 20 de minute.

Această categorie de droguri, ca toate substanţele depresoare, determină inhibiţia Sistemului Nervos Central, prezentând iniţial o primă fază de excitaţie şi de dezinhibiţie, după care urmează faza depresiv-inhibitorie.

Faza iniţială de excitaţie se manifestă prin: euforie, stare de excitabilitate, iritabilitate, uşoară obnubilare a cunoştinţei, zgomote percepute intracranian, dispoziţie afectivă şi tonalitate plăcută, senzaţie de căldură corporală, dificultăţi de concentrare a atenţiei, intoxicatul este vesel, râde, cântă, apar fenomene de distorsionare a ambianţei sub formă de iluzii vizuale (modificarea formei sau conturului obiectelor), iluzii de îndepărtare a obiectelor, de apropiere a lor, iluzii de obiecte colorate, steluţe roşii, senzaţia de prăpastie. Se percepe corpul ca având dimensiuni mai mari sau mai mici, segmente corporale se percep modificate sau deformate şi senzaţii că propriul corp este mai uşor. Mersul este perturbat, apare incoordonarea mişcărilor, dificultăţi de deplasare, căzături, similare cu ebrietatea. În faza de excitaţie apar tulburări de comportament manifestate prin violenţă, agresivitate, alterarea adaptării sociale şi profesionale, intoxicatul considerând că dispune de forţă fizică crescută sau neobişnuită, rezultând izbucniri de mişcări spontane şi incapacitatea de a-şi păstra locul pe care se află, apar tulburări de gândire şi judecată, tulburări de percepţie acustică, tactilă, olfactivă (similare cu intoxicaţia canabică). Apar halucinaţii autoscopice în sensul că intoxicatul vede propria persoană în faţa sa la o distanţă mai mică sau mai mare sau vede în spaţiu segmente din corpul său (o mână, un picior, creierul), vede în interiorul corpului său (intoxicatul îşi atribuie capacităţi de „vedere interioară”) stomacul, ficatul, intestinele, inima, plămânii etc. Intoxicatul percepe senzaţia de plutire sau călătorie în cosmos, cu fenomene de automatism mintal, halucinaţii vizuale, halucinaţii auditive, derealizare, depersonalizare.

În fazele avansate ale intoxicaţiei cu substanţe volatile apar manifestări confuzive de tip oniroid, cu trăiri de vis. Somatic se înregistrează ameţeală, mers ebrios, necoordonat, nesigur, diminuarea reflexelor osteo-tendinoase, tremorul extremităţilor, vorbire dizartrică, bâlbâială, scăderea acuităţii vizuale cu înceţoşarea vederii, vedere dublă (diplopie), lentoare motorie, nistagmus, slăbiciune musculară generalizată. În cazul unor doze crescute apare stuporul şi coma. Întrucât substanţele volatile conţin cantităţi apreciabile de metale grele (cupru, zinc), acestea determină atrofii cerebrale şi tulburări cronice musculare.

Intoxicaţia uşoară spre medie se produce după inhalarea benzinei, în timp ce intoxicaţia gravă, ce determină leziuni cerebrale şi viscerale, se produce în cazul inhalării touenului.

Intoxicaţia uşoară cu substanţe volatile se apropie de intoxicaţia alcoolică şi poate fi agravată de consumul concomitent de substanţe sedative, tranchilizante, barbiturice şi dacă se supraadaugă băuturile alcoolice. În asemenea cazuri apar acte de iritabilitate, irascibilitate, explozii de agresiune sau violenţă, acţiuni cu caracter impulsiv, necontrolate. Când intoxicatul iese din starea de beţie nu poate să-şi amintească de cele petrecute (amnezie), spre deosebire de intoxicaţia uşoară cu benzină, când poate rememora (cu unele imprecizii) evenimentele din cursul intoxicaţiei.

Alte semne cu valoare relativă şi puţin semnificativă care pot fi luate în consideraţie la un intoxicat cu substanţe volatile, ar fi: mirosul expiraţiei (halena), mirosul şi reziduurile de pe îmbrăcăminte şi corp, roşeaţa din jurul orificiului bucal şi nazal, iritaţia ochilor, pleoape umflate, lăcrimare, inflamaţie faringiană şi a căilor respiratorii cu tuse, expectoraţie, scurgeri sinusale, greaţă, vomă, cefalee.

Complicaţiile care pot să apară se adresează ficatului, rinichilor, plămânilor, inimii, muşchilor, nervilor periferici (hidrocarburi halogenate). Complicaţiile cardiace se traduc prin aritmii, fibrilaţie ventriculară, şoc cardiac şi moarte subită. Moartea survine ca urmare a deprimării centrului respirator, prin asfixie (intoxicatul are capul în punga de plastic), prin aspiraţia bronşică de conţinut gastric în cursul stărilor de vomă.

Dependenţa de substanţele (drogurile) inhalante (volatile) se dezvoltă în grupurile constituite din copii, adolescenţi şi tineri, care provin din familii dezorganizate, sau tineri cu dificultăţi de adaptare şcolară. Dependenţa se constată la tinerii de ambele sexe ce provin din familii cu dificultăţi materiale, în condiţii de criză sau depresie socială şi economică. Se înregistrează cazuri de toxicomanie prin inhalare şi la copii sub vârsta de 10 ani. De cele mai multe ori, se constată asocierea toxicomaniei prin inhalante cu consumul de alcool şi canabis. Sărăcia, vârsta tânără şi lipsa de informare sunt factori favorizanţi semnificativi care contribuie la intoxicaţia repetată şi la instalarea dependenţei de substanţe inhalante (volatile).

Toleranţa şi abstinenţa pot apare în cazul abuzului îndelungat de substanţe toxice volatile, dar intensitatea este de mică amplitudine atunci când la întreruperea consumului toxicului apare sindromul de abstinenţă, sindrom de scurtă durată.

Simptomatologia prin care se manifestă sindromul de abstinenţă constă în iritabilitate, greţuri, vărsături, tahicardie, tulburări de somn, iluzii, halucinaţii, labilitate emoţională, tulburări de memorie etc.

În următorul articol, voi detalia despre câteva ”droguri inhalante”, ca: