Bărbat din Ghindăoani, mort în urma unui incendiu. Este a doua victimă a zilei.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a relansat, marți, dezbaterea privind reintroducerea pedepsei cu moartea în țara sa. Măsura este oficial interzisă de dreptul european, dar cerută de opoziția de extremă dreaptă.
”Problema pedepsei cu moartea trebuie să fie repusă pe agendă în Ungaria”, a declarat Orban, citat de Agerpres.
Abolită în Ungaria în 1990, după revenirea la democrație, pedeapsa capitală nu poate fi reintrodusă în virtutea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, organizație la care maghiarii au aderat în 2004.
Fost reprezentant al opoziției liberale în timpul regimului comunist, Viktor Orban a fost constant criticat pentru tendințele autocratice după revenirea sa la putere, în 2010, după ce mai ocupase fotoliul de prim-ministru al Ungariei între 1998-2002.