ISSN 2457 - 3973

Doctorița Daniela Marcoci, bună în managementul Spitalului Județean Suceava, ignorată de conducerea CJ Neamț

Doctorul Daniela Marcoci este unul dintre cei mai apreciați medici din județul Neamț. Ani la rând, doctorița Marcoci a ocupat diverse funcții în Direcția de Sănăate Publică Neamț, coordonând întreaga activitate a instituție sau separat departamentul de epidemiologie.

Cunoaște atât activitatea managerială (a fost și director medical la Spitalul Bisericani) cât și pe cea medicală, deopotrivă. Iar corpul medical din Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț nu îi este necunoscut. Este respectată de colegii medici, chiar dacă au existat, de-a lungul timpului, viziuni diferite.

De astăzi, doctorița Daniela Marcoci a fost detașată la Spitalul Județean de Urgență Suceava, pentru a susține managementul unității sanitare. Cu alte cuvinte, a fost cooptată în conducerea spitalului cu situația cea mai dramatică. Decizia a venit printr-un ordin semnat de secretarul de stat Raed Arafat. Acesta i-a cerut să meargă la spitalul din Suceava ”ca să facă ordine”.

În tot acest timp, la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț se fac de câțiva ani experimente manageriale nereușite. Ioan Lazăr, Liviu Negelschi, Alexandru Juncu, Codruț Munteau, Toader Mocanu și acum Florin Apostoae sunt câteva nume de manageri care ne vin repede în minte, care s-au perindat în ultimii 4 ani la conducerea spitalului. Unii mai buni, alții la limita catastrofei (manageriale).

Dintre toate, se remarcă ultimele 2 nume: Toader Mocanu, cu un record de 17 de zile la conducerea spitalului, și Florin Apostoae, noul manager interimar, trimis în judecată de DNA pentru infracțiuni de corupție.

Iar spitalul stă deja pe un butoi cu pulbere tocmai din cauza acestor experimente!

Cine și de ce nu s-a gândit sau nu a dorit numirea doctoriței Daniela Marcoci la conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț? Este greu de găsit un răspuns logic, argumentat, de bun simț.

Ce putem spune cu certitudine este că Daniela Marcoci nu ar fi pocnit din călcâie la apariția șeful! Și nu ar fi spus ”Da, să trăiți!”, ”Da, am înțeles!”, ”Da, așa voi face!”. Ori poate tocmai aceste aspecte nu dau bine la CV-ul domniei sale, la Consiliul Județean Neamț!

Articolul anterior

Prefectul George Lazăr, către președintele CJ, Ionel Arsene: ”Văd că vreți să dați un tun de 17,6 milioane euro! Nu e bine…”

Articolul următor

Bărbat de 61 ani, mort în incendiul care i-a cuprins casa din Cândești

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *