NewsAllert :

Șapte focare COVID sunt active în Neamț! La Spitalul Județean Neamț sunt două focare: la UPU și Cardiologie!

Panică la un restaurant din Piatra-Neamț după ce a izbucnit un incendiu

Vezi incidența cazurilor COVID din localitatea ta! Lista cu toate orașele și comunele din Neamț! (vineri, 23 octombrie)

Lista cu toate școlile din Neamț și modul în care funcționează din 26 octombrie 2020

Școli ÎNCHISE 14 zile la Piatra-Neamț, Bicaz, Girov și Gârcina! Cafenele, barurile și restaurantele SE ÎNCHID la interior! (video)

Tânăr de 18 ani – mort în accident rutier la Borlești! Mașina s-a rupt în două!

Bărbat scos mort dintr-o fântână din Pângărați

CJSU Neamț aprobă astăzi: școlile din Piatra-Neamț și Bicaz, exclusiv în on-line! Barurile, restaurantele, cafenelele – închise!

Școli închise pe bandă rulantă în Neamț

Dan Manoliu şi Bogdan Tohăneanu deschid listele PRO România – filiala Neamţ la parlamentare

Deputatul Iulian Bulai (USRPLUS Neamț): ”Am depus listele pentru parlamentare cu gândul că nemțenii au înțeles mesajul nostru!”

Municipiul Piatra-Neamț și orașul Bicaz au trecut în SCENARIUL ROȘU! La ce să ne așteptăm?!

Senatorul Dan Manoliu a demisionat din PSD Neamț! Candidează locul 1 Senat din partea PRO România!

Țigări de contrabandă vândute din camion la Alexandru cel Bun. Șoferul din Belarus a fost reținut.

Județul Neamț a depășit 5.000 cazuri COVID! Piatra-Neamț și Bicaz – aproape de SCENARIUL ROȘU!

  • 24 octombrie 2020

ISSN 2457 - 3973

Doctorița Marcoci, numită manager al Spitalului Județean Neamț de Guvernul PNL

Doctorul Daniela Marcoci a fost numită, vineri, manager al Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț de Guvernul PNL, la propunerea președintelui PNL Neamț, deputatul Mugur Cozmanciuc și a prefectului George Lazăr.

Deși la prima vedere pare a fi o numire politică, decizia a fost luată strict pe criterii de competență profesională. Asta cu atât mai mult cu cât doctorița Marcoci nu este membru al niciunui partid și nici nu își dorește acest lucru.

În urmă cu mai bine de o săptămână, atunci când conducerea CJ Neamț continua experimentele politice la spital, ”demisionându-l” pe Toader Mocanu pentru a-i face loc lui Florin Apostoae, doctorița Daniela Marcoci era trimisă în focul luptei. Adică în iadul de la Spitalul Județean de Urgență Suceava!

Și atunci a fost tot o decizie a Guvernului, bazată exclusiv pe cariera profesională a doctoriței Daniela Marcoci. Cu un CV impresionant, atât ca epidemiolog cât și ca fost director al DSP sau al Spitalului TBC Bisericani, Daniela Marcoci a făcut parte din managementul militar al Spitalului Județean de Urgență Suceava. În doar o săptămână a reușit să refacă circuitele medicale din spital și să repună pe picioare activitatea medicală a unității sanitare.

Experiența căpătată acolo, alături de activitatea desfășurată de-a lungul timpului în județul Neamț, l-a determinat pe prefectul George Lazăr să o propună Guvernului pe Daniela Marcoci pentru a fi numită manager al Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț.

Misiunea sa nu este deloc ușoară, Spitalul din Piatra-Neamț fiind deja un focar de coronavirus cu 34 cadre medicale infectate și 31 în autoizolare. În această situație s-a ajuns din cauza amatorismului cu care au fost luate deciziile, cât spitalul a fost în subordinea și administrarea politică a CJ Neamț.

De la începutul acestei săptămâni, spitalul a trecut în subordinea temporară a Ministerului Sănătății, pentru a putea fi depășită criza.

După numirea ca manager al spitalului, doctorița Marcoci a declarat că dorește să facă echipă cu toate cadrele medicale din unitatea sanitară.

”Voi încerca să limităm aici din greşelile pe care le-am văzut la Suceava, sau chiar să nu existe. Din păcate, ce s-a întâmplat la Suceava s-a datorat greşelilor, coordonării necorespunzătoare şi faptului că nu s-a înţeles gravitatea situaţiei de multă lume, inclusiv de personalul medical. Vom încerca să fie tot personalul echipat corespunzător, adaptat pe zone, ca în protocoalele Organizației Mondiale a Sănătății. Colegilor din spital le transmit că trebuie să fim o echipă. Dacă nu vom fi o echipă, pierdem lupta cu Covid”, a declarat, vineri, dr. Daniela Marcoci.

”Am judecat problema strict profesional şi medical. Contează să avem profesionişti şi să respecte nişte reguli, să avem cazuri mai puţine şi mai puţin grave. Nu discut şi nu vreau să intru într-un context politic. Am venit să fac o schimbare de management într-un context de pandemie cu coronavirus, sperând ca în următoarea perioadă să vedem, la început, o asanare a focarului din Spitalului Judeţean şi apoi o scădere a numărului de infectări la nivel de municipiu Piatra-Neamţ şi de judeţ Neamţ. Am observat deficienţe care mi-au fost raportate şi de Comitetul pentru Situații de Urgență, atât în achetele epidemiologice cât şi la circuitele existente din spital. Avem o conducere nouă, un medic respectat care vine din focarul de la Suceava unde a limitat ce se întâmpla acolo. Şi pentru ca spitalul din Piatra-Neamţ să nu devină o a doua Suceava, trebuie să luăm nişte decizii”, a mai spus ministrul Tătaru.

Am totala incredere în capacitatea doamnei doctor Daniela Marcoci de a reforma managementul, circuitele și protocoalele din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț. Există susținere totală din partea domnului ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, față de echipa managerială de la Spitalul Județean și sunt convins că vom primi tot sprijinul necesar în gestionarea oricărei probleme”, a spus prefectul George Lazăr.

”Astăzi ministrul Sănătății Nelu Tătaru a venit în județul Neamț, la spitalul de la Piatra Neamț, și ne-a dat asigurări că personalul medical va fi testat în totalitate, pentru ca focarul de infecție să nu se răspândescă, iar cei bolnavi să fie tratați. De asemenea, a fost numită o nouă conducere, care se va ocupa de achiziția echipamentelor, a materialelor, medicamentelor și kiturilor de testare. Dacă va fi cazul va fi numită o conducere militară la spital, dar eu am încredere că noul manager al Spitalului Județean va gestiona situația, iar focarul de infecție nu se va răspândi. Apreciez profesionalismul doamnei doctor epidemiolog Dana Marcoci, care nu mai are nevoie de laudele mele, pentru că și l-a dovedit prin recunoașterea de care are parte în ultimele zile. Dată fiind experiența ei din ultimele zile, de la Suceava, cred că va știi să gestioneze cu brio și situația de la Neamț, pentru a nu deveni dramatică. Din păcate, doamna doctor Marcoci nu a fost chemată să se ocupe de la început de spitalul județean de la Piatra Neamț, că poate nu ajungeam în această situație. Dar avem credință că va fi bine. Din echipa de conducere a spitalului mai fac parte dr. Gabriela Bercea, în funcția de director medical, și asistenta medicală Roxana Andronache (detașată de la Serviciul Județean de Ambulanță Neamț), în functia de director de îngrijiri”, a declarat deputatul Mugur Cozmanciuc, președintele PNL Neamț. 

Noua echipă manangerială a fost primită cu optimism de cadrele medicale din Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț.

Articolul anterior

Situația infectării cu coronavirus pe fiecare localitate din Neamț (vineri, 10 aprilie 2020)

Articolul următor

Încă 2 oameni au murit după ce au luat coronavirus din Spitalul Județean Neamț

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *