ISSN 2457 - 3973

Doi nemțeni au furat o mașină și i-au dat foc după ce au rămas împotmoliți într-o mlaștină

În dimineața zilei de 08.05.2017, polițiștii Secției de Poliție Rurală Dulceşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că un autoturism arde pe islazul comunei Horia.
Cu ocazia deplasării la faţa locului și a cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că autoturismul ar fi fost sustras în noaptea de 07/08.05.2017 din curtea unei locuințe din satul Trifeşti, de către doi tineri de 20 și 22 de ani, din aceeași localitate. Aceștia au fost depistați și reținuți de polițiști, în urma continuării cercetărilor, stabilindu-se că au condus alternativ autoturismul pe itinerariul Trifeşti-Roman-Dulceşti-Horia, au pătruns pe islazul comunal și au rămas blocaţi într-o zonă mlăştinoasă, iar pentru a acoperi urmele au incendiat autoturismul.
Totodată polițiștii au mai stabilit că, în momentul sustragerii, autoturismul se afla în curtea locuinţei, fiind descuiat şi cu cheile în contact.
Ieri, polițiștii i-au reținut, pentru 24 de ore, pe cei doi tineri, care sunt cercetați pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, distrugere prin incendiere şi conducere fără permis.

Potrivit ISU Neamț, în urma evenimentului au ars materialele combustibile din componenţa autoturismului în proporţie de 98%.

Articolul anterior

Revizorul – o nouă premieră la Teatrul Tineretului

Articolul următor

Mesajul autorităților județene cu prilejul zilei de 9 Mai!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.