Marți, 12 iulie, în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Județean 159 C, în localitatea Ruseni.
Potrivit primelor informații, accidentul s-a produs după ce autoturismul a lovit un câine iar șoferul a pierdut controlul volanului.
„Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr, în vârstă de 22 de ani, conducea un autoturism pe Drumul Județean 159 C, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, lovind un stâlp din beton și răsturnându-se pe cupolă în afara părții carosabile”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamt, subinspectorul Ramona Ciofu.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto și a unui pasager, în vârstă de 22 de ani, ambii din Rediu, care în urma impactului ar fi fost proiectați în afara autoturismului.
În cauză, polițiștii vor continua cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.
Polițiștii atrag atenția asupra importanței purtării centurii de siguranță.