ISSN 2457 - 3973

Dosare penale după poluarea cu amoniac de la Taşca! Vizate – fabrica de ciment şi o păstrăvărie!

IPJ Neamţ are în lucru două dosare penale în urma poluării cu amoniac a pârâului Bicaz, la Taşca.

Primul dosar vizează două fapte penale comise la Fabrica de ciment de la Taşca: infectarea apei şi poluarea prin evacuarea de substanţe periculoase, şi evacuarea apei care poate afecta caracteristicile apei şi poate genera pericole asupra sănătăţii şi integrităţii persoanelor, animalelor şi fondului piscicol.

În timp ce reprezentanţii fabricii dau vina pe şoferul bulgar care ar fi deversat cantitatea de amoniac rămasă nelivrată fabricii, prefectul George Lazăr susţine că declaraţiile acestora “nu sunt acoperitoare”.

“Este un accident care nu ar fi trebuit să se întâmple dacă cei de la această societate comercială şi-ar fi luat toate măsurile pentru a preîntâmpina astfel de incidente care pun în pericol sănătatea publică. Comisii de control de la Garda de Mediu, Sistemul de Gospodărire a Apelor, Agenţia de Protecţie a Mediului, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au efectuat cercetări la faţa locului care continuă şi în prezent. Declaraţiile celor de la combinat nu sunt acoperitoare pentru incidentul care s-a produs, ca 5,4 tone amoniac să fie deversate ca reziduri spre pârâul Bicaz şi, ulterior, la confluenţă, spre râul Bistriţa”, a declarat prefectul George Lazăr.

“Nu ne putem antepronunţa cu privire la contribuţia sau forma de participare a persoanelor implicate în acest eveniment. Facem cercetări penale atât cu privire la personalul fabricii de ciment cât şi cu privire la reprezentanţii firmei de transport a furnizorului de amoniac. Firma de transport este din Bulgaria. Acum colectăm toate documentele de la reprezentanţii fabricii de ciment, de la furnizor, de la transportator şi de la instituţiile cu atribuţii în domeniu”, a explicat inspectorul şef al IPJ Neamţ, comisarul şef Mihai Osoianu.

Al doilea dosar penal vizează păstrăvăria la care s-ar fi comercializat peşte provenit ca urmare a mortalităţii datorate de poluare.

Aici se derulează un control amplu la care participă şi alte instituţii decât cele menţionate mai sus, între care amintim şi ITM sau Finanţele Publice.

Doctorul Sorin Ulea, directorul DSVSA Neamţ susţine că peştele comercializat provenea de la Potoci şi nu din sursa proprie, afectată de poluare.

“Această contaminare a fost cu 2.000 unităţi peste limita normală. O echipă de 4-5 oameni nu putea sta lângă peştele contaminat. Există un dosar penal în studiu dar afirm cu toată tăria, fără a fi avocatul societăţii – nu am fost niciodată acolo, nu cunosc cine este exact – că peştele vândul a fost achiziţionat cu factură, de la Potoci. A fost cantonat şi depozitat în maşina cu rezervor şi frig iar seara, după ce au curăţat mecanic bazinele, au transbordat din maşină în primul bazin. Celelalte bazine erau goale”, a declarat directorul DSVSA Neamţ.

Chiar şi aşa, prefectul George Lazăr a precizat că activitatea de la păstrăvărie trebuia suspendată până când erau asigurări că sănătatea consumatorilor nu este periclitată.

“Din datele noastre, societatea comercială respectivă nu a pus în pericol sănătatea oamenilor. Uman şi firesc, societatea respectivă trebuia să aibă un bun simţ faţă de clienţi şi să suspende activitatea 24 – 28 ore până la certitudinea că lucrurile sunt în regulă şi pot face activităţi de comerţ cu peşte”, a declarat prefectul George Lazăr.

Totodată, prefectul Lazăr şi-a exprimat nemulţumirea faţă de conducerea Gărzii de Mediu pentru că nu s-a grăbit să depună nici o sesizare penală la Parchet şi IPJ.

“Prima instituţie abilitată să gestioneze această situaţie este Garda de Mediu Neamţ. Până la momentul de astăzi, Garda de Mediu Neamţ nu a întocmit sesizare către IPJ sau Parchet. Asta denotă o lipsă de profesionalism şi implicare a directorului Gărzii de Mediu Neamţ. Nu discutăm de un control banal ci de un caz grav în care sănătatea publică putea fi afectată. Vom dispune în perioada imediat următoare o înştiinţare către Garda Naţională de Mediu şi ministrul Mediului pentru a evalua activitatea pe această speţă a directorului Gărzii de Mediu”, a mai spus George Lazăr.

Luni seara s-a înregistrat o poluare masivă cu amoniac a pârâului Bicaz care a condus la mortalitatea piscicolă totală din 5 bazine a două păstrăvării.

Autorităţile au fost sesizate de oameni simpli care au văzut mortalitate piscicolă şi pe pârâul Bicaz.

Nimeni de la fabrica de ciment sau de la păstrăvării nu a anunţat instituţiile statului, ceea ce ar putea atrage şi cercetatea penală pentru omisiune a sesizării.

Luni seara, membrii CJSU Neamţ s-au întrunit în şedinţă şi au luat un set de măsuri pentru a gestiona situaţia apărută.

Potrivit APASERV, parametrii apei din captarea de la Vaduri au fost normali şi nu au afectat potabilitatea.

Articolul anterior

Un cioban beat şi fără permis a furat un autoturism şi apoi a comis un accident

Articolul următor

Accident cu patru victime la Cordun

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *