ISSN 2457 - 3973

Dragoș Chitic: Nu am primit nici o invitație la vreo dezbatere în ultimele 2 săptămâni! Eugen Țapu: Ce să dezbatem? Trotinete și cărdulețe?

Primarul interimar de Piatra Neamț, Dragoș Chitic, a demontat, miercuri, toate acuzațiile care i se aduc că ar refuza să participe la o dezbatere cu alți contracandidați, ce ar urma să aibă loc zilele acestea. Dragoș Chitic a precizat foarte clar că singura invitație la o astfel de confruntare a venit din partea newsallert.ro, acum trei săptămâni, însă această dezbatere nu va mai avea loc, așa cum am explicat într-un articol precedent, pentru că se pregătea transformarea acesteia într-un circ ieftin de către unii dintre contracandidații lui Chitic.

Așadar, primarul Dragoș Chitic susține că nu a primit nici o altă invitație și în consecință nu are unde să participe.

”Nu refuz nici o dezbatere dar nu am primit oficial nici o invitație la dezbatere zile acestea, nici săptămâna asta și nici săptămâna trecută. În toată această campanie, singura invitație pe care am primit-o la o dezbatere a fost din partea newsallert.ro. A fost primită pe mail, cu semnătură, așa cum se face. Nu am refuzat invitația newsallert.ro. Totodată mă consider o persoană civilizată și nu mă duc neinvitat. Nu am niciun fel de invitație la nici o dezbatere. PNL este un partid mare, un partid serios și bine organizat care are cel puțin pentru săptămâna aceasta un program pe zile, ore și minute. O invitație la o dezbatere, ar trebuie să fie măcar cu 2 zile înainte ca să o putem pregăti. Repet, nu am primit în ultimele 2 săptămâni o invitație oficială la nici o dezbatere”, a declarat primarul Dragoș Chitic.

Totodată, senatorul Eugen Țapu Nazare, coordonatorul campaniei electorale a PNL Neamț a declarat că liberalii au participat la câteva sute de dezbateri în fiecare zi de campanie, însă cu alegătorii.

”Noi preferăm să stăm de vorbă cu cetățenii. Suntem singurii care nu venim cu demagogie, cu peticele de hârtie, cu carduri sau cărdulețe, cu proiecte aberante lipsite de substanță. Ce să dezbatem acolo? Despre trotinete și cărdulețe? Haideți să fim serioși. Am preferat să stăm de vorbă cu oamenii la ei acasă sau în cartiere și să le explicăm că suntem singurul partid care are un proiect serios pentru dezvoltarea atât a municipiului Piatra Neamț cât și a județului Neamț. Dacă alții cred că lumea e ușor manipulată, se înșeală. Ne-am întâlnit în județ cu peste 160.000 de oameni și ei și-au dat seama cine le vrea binele și vrea dezvoltarea comunității și cine îi înșeală și dorește exclusiv puterea pentru interese personale”, a declarat senatorul Eugen Țapu Nazare.

Există zvonuri că zilele acestea ar urma să aibă loc o dezbatere între candidații la funcția de primar al municipiului Piatra Neamț. Am contactat mai mulți candidați care ne-au transmis că oficial, adică așa cum face orice organizator serios, nu au primit nici o invitație. În consecință, aceste lucruri întăresc faptul că newsallert.ro a luat o decizie corectă atunci când a renunțat la dezbaterea la care inclusiv Dragoș Chitic confirmase participarea, pentru că în subteranul politicii pietrene se pregătise un plan diabolic de tranformare a confruntării în mascaradă iar principala victimă să fie actualul primar interimar.

Articolul anterior

Copiii din centrele de plasament din Neamţ au fost sărbătoriţi în avans de 1 Iunie!

Articolul următor

Daniel Vasiliu: ”Zeci de oameni care cochetează cu actualul penal de la Roznov și-au făcut buletine pentru 3 luni!”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *