Fii erou, donează sânge şi salvează trei vieţi! Campanie pe 3-4 iunie la Piatra-Neamţ!
DSP Neamţ a prezentat marţi (12 iulie 2022) o situaţie a cazurilor COVID-19 înregistrate în ultima săptămână.
Astfel, în judeţ au fost înregistrate 112 cazuri noi (12 la copii) și 2 decese. Astăzi sunt internați 19 pacienți confirmați COVID-19, din care un copil. În secțiile ATI este internată o persoană.
„Din monitorizarea zilnică a cazurilor de covid din județul Neamt se observa o creștere a incidenței COVID-19 și o tendință de creștere a numărului de internări și a gradului de ocupare a spitalelor din județ. DSP Neamț a dispus spitalelor din județ reevaluarea structurilor și actualizarea acestora in funcție de evoluția cazurilor. A fost pregătit Planul județean de rezilienţă a spitalelor faţă de recrudescenţa COVID-19. În prezent, în județ, sunt 125 de paturi dedicate tratării pacienților cu COVID-19 în cele 4 spitale care asigură asistenţa medicală pentru pacienţi, cazuri confirmate şi suspecte de COVID-19. În cazul unui nou val pandemic sunt alocate 519 paturi din care 51 pentru copii și 27 de ATI”, se arată într-un comunicat de presă al DSP Neamţ.
Managerilor spitalelor COVID-19 din Neamț li s-a solicitat să se asigure de funcționarea optimă a Centrelor de evaluare COVID-19 și de aprovizionarea acestora cu produse antivirale și anticorpi monoclonali.
„Este important ca pacienții diagnosticați cu COVID-19 să ajungă în timp util într-un centru de evaluare pentru a primi tratamentul adecvat formei de boală cât mai repede. Astfel, pot fi prevenite cazurile severe. Spitalele vor asigura asistenţa medicală a pacienţilor non-COVID-19, cu obligativitatea existenţei unor circuite separate pentru aceştia”, precizează DSP Neamţ.
A fost analizată capacitatea de testare a persoanelor simptomatice.
În județul Neamț sunt 10 centre de permanență, 97 de cabinete ale medicilor de familie și o farmacie, în care sunt efectuate, de către personal medical autorizat, teste rapide antigen gratuite persoanelor cu simptome specifice de COVID-19.
Lista medicilor de familie care fac teste rapide antigen pentru depistarea COVID-19, a centrelor de permanență și a farmaciilor din județul Neamț în care sunt efectuate teste rapide antigen pentru depistarea COVID-19 poate fi consultată pe site-ul Direcției de Sănătate Publică – secțiunea Coronavirus – Unități sanitare care efectuează testare rapidă pentru depistarea COVID-19, NEAMȚ.
„DSP Neamț efectuează anchete epidemiologice tuturor persoanelor confirmate COVID-19 pozitiv. Pacienţilor li se recomandă izolarea la domiciliu şi monitorizarea prin medicul de familie pentru o perioadă de 7 zile, pentru persoanele nevaccinate şi pentru cele trecute prin boală de mai mult de 90 de zile, respectiv 5 zile, pentru cele vaccinate. Din data de 9 martie nu se mai aplică măsura carantinei contacților direcți ai cazului confirmat, dar este recomandată respectarea măsurilor de protecție împotriva COVID-19. Traseul pacientului confirmat COVID-19 pozitiv rămâne cel cunoscut”, mai arată comunicatul de presă.
DSP Neamţ reaminteşte principalele recomandări de protecție împotriva COVID-19:
- Purtați masca de protecție în: spațiile deschise aglomerate, mijloacele de transport în comun, spațiile închise, inclusiv în unitățile sanitare, grădinițe, școli și universități.
- Evitați spațiile aglomerate, închise și deschise!
- Spălarea mâinilor cu apă și săpun ori substanțe antiseptice este esențială!
- Mijloacele de transport în comun și unitățile de interes public trebuie igienizate periodic în continuare!
- Dacă apar simptome de îmbolnăvire, trebuie să vă testați, mergeți la medicul de familie, în centrele de evaluare și tratament sau la Unitățile de Primiri Urgențe pentru a primi medicația adecvată. Nu luați medicamente fără recomandarea medicului!