După Roman, vom avea alegeri anticipate și la Pipirig și Bălțătești! În cele două comune, primarii au fost condamnați la închisoare!

Prefectul judeţului, Niculina Dobrilă, a semnat ordinele privind încetarea de drept a mandatului primarului comunei Bălţăteşti, respectiv al comunei Pipirig, înainte de expirarea duratei normale de mandat.

Prin Decizia penală nr 172/10.02.2017 a Curţii de Apel Bacău,  primarul comunei Pipirig a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, iar primarul comunei Bălţăteşti la pedeapsa 2 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru infracţiunea de abuz în serviciu.

Astfel, conform Legii 393/28.09.2004 privind Statutul aleşilor locali, art.15 al.(2) lit. e)  calitatea de primar încetează de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului , în caz de condamnare, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate.

Potrivit aceleiaşi Legi, art. 16 al.(1) şi (2) prevede că  emiterea ordinului prefectului de încetare  înainte de termen a mandatului de primar  are la bază un  referat semnat de secretarul localităţii, precum şi actele din care rezultă motivul legal de încetare a mandatului.

Astfel, în urma transmiterii tuturor documentelor necesare emiterii ordinului, în condiţii de legalitate, prefectul judeţul a emis ordinele de încetare de drept a celor două mandate de primar.

Guvernul României va stabili data la care în cele două localități se vor organiza alegeri anticipate pentru funcția de primar. De asemenea, și în municipiul Roman vor fi organizate alegeri anticipate după ce fostul edil, Laurențiu Leoreanu, a ales mandatul de deputat.

Până la organizarea de alegeri anticipate, viceprimarii au fost aleși primari interimari.

Articolul Anterior

Gripa aviară și clădirile Spitalului Județean Neamț cu risc seismic au fost principalele subiecte ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență

Articolul Urmator

Primăria Piatra Neamț a stabilit 8 zone unde se vând mărțișoare! Iată locurile alese!

Spune-ti opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite